Nevrednic sunt de astre și de zborul
brăzdat pe cer de pasăre, secret,
anevoios, năstrușnic alfabet.
De-i prind urzeala-ntrezăresc covorul.
Conturul în penumbră-ncet i-l pierde
ochi ager ieri, ce-i astăzi obosit,
de roșu trandafir abia ghicit
în asfințit de violet și verde.
Dar nu-s defel nevrednic de O mie
de fermecate nopți și încă una,
ce-n umbra mea întinse zări deschid,
și nici de Wihtman, care a numit,
precum Adam, tot ce-argintează luna.
Sub raza ei iubirea reînvie.
Sensul versurilor
Piesa explorează pierderea vederii și sentimentul de nevrednicie asociat. Cu toate acestea, subliniază faptul că există încă frumusețe și valoare în alte experiențe, cum ar fi iubirea și conexiunea cu natura, care pot reînvia spiritul.