În vălmășagul vieții acei sunt fericiți
Ce cred că le știu toate și cei ce totul neagă.
Și eu am vrut să-mi fie cunoașterea întreagă
Și-azi pizmuiesc pe orbii pe care-i întâlnesc.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra paradoxului fericirii, sugerând că cei care cred că știu totul sau cei care neagă totul pot fi mai fericiți decât cei care caută cunoașterea absolută. Vorbitorul exprimă un sentiment de invidie față de cei care trăiesc în ignoranță.