orb – Versuri.pro

Odyssey - Balada Menestrelului Orb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Privește, bard, privește, în zarea-ndepărtată,
Privește, bard, privește, n-ai s-o mai vezi vreodată,
Căci pus-a crudul rege lumina să ți-o fure,
Iubit-ai pe-a sa fiică, el n-a putut să-ndure.
Când noaptea grea se lasă și sufletul ți-e jar,
Ridică înspre stele al tău glas blând și clar.

Visează, bard, visează, la zbor spre infinit,
Visează, bard, visează, căci timpul s-a oprit,
Când gândul tău cuprinde apus și răsărit,
Și gândul tău aprinde inima ce-ai iubit.
Când noaptea grea se lasă și sufletul ți-e jar,
Ridică înspre stele al tău glas blând și clar.

Prea mulți sunt și prea cruzi, ce pot fura lumina,
Nebunilor ce cred în dragoste și-o cântă.

Joan Maragall - Vaca Oarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tot dând cu capul într-un trunchi și altul,
se-ndreaptă instinctiv spre adăpătoare,
ea, vaca singură. E oarbă.
C-o piatră azvârlită veninos
rândașul i-a golit un ochi. Pe celălalt
o pânză i s-a pus. E oarbă vaca.
La adăpat se duce ca odinioară,
dar nu cu mersul ferm din alte dăți
nici cu suratele ei, nu: singură se duce.
Pe coaste, și în râpe, și pe creste,
prin pacea de pe câmpuri și pe maluri,
păscând la întâmplare celelalte vaci
nepăsătoare tot tălăngănesc. Ea ar cădea.
Izbindu-și botul de-ascuțita muchie
se-oprește și tresare-ndurerată.
Dar se apleacă iar și bea încet.
Puțin bea, fără sete. Apoi înalță
spre nesfârșita boltă țeasta ei umflată
c-un tragic gest, din cale se întoarnă,
pe moartele pupile pâlpâind din pleoape,
orfană de lumină, sub aprinsul soare,
și legănindu-se pe neuitate drumuri,
se duce unduindu-și lunga coadă.

Jorge Luis Borges - Orbul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De la nașterea mea, din secolul trecut,
din amfora concavă, din puțul adânc,
timpul meticulos, care-i prea scurt în memorie,
mi-a tot răpit formele clare ale acestei lumi.
Zilele și nopțile au măcinat profilurile
buchiilor și chipurile iubite de mine.
Ochii mei scurși interogau în van
bibliotecile pustii și pupitrele goale.
Albastru și roșu-nchis nu-s decât o ceață,
sunt două voci inutile. Oglinda mea
e o lagună de culoare cenușie.
În grădină, amicii mei, eu
văd trandafirul trist cu petale gri.
Acum îmi dăinuiesc doar formele galbene
și văd suficient, pentru-a vedea coșmaruri.

Jorge Luis Borges - Un Orb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu știu ce chip e cel ce mă privește,
Când chipul din oglindă îl privesc;
Și nici al cui e chipul bătrânesc,
Tăcut și ostenit ce mă pândește.
Încet, în umbră, mâna-mi dibuiește
Contururile vagi. Lumini sclipesc,
Și părul tău o clipă îl zăresc
Ce-i din cenușă ori de aur este.
Repet, cu Milton: tot ce am pierdut
E-a lucrurilor vană suprafață.
E-o mângâiere-aceasta, el ne-nvață.
La litere, la roze gându-mi mut
Și cred că, dacă fața aș putea
Să-mi văd, acum, eu cine-s aș afla.

Octavian Goga - Unui Orb