Natura efemeră a vieții – Versuri.pro

Omar Khayyam - Zile și Nopți, Atâtea S-au Scurs Înaintea Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Zile și nopți, atâtea, s-au scurs ‘naintea ta!
Planetele se mișcă, demult, necontenit;
Pe praf când calci, ai grijă, prea mult nu apăsa,
Pupilă fost-a, poate, a unui ochi iubit.
din Rubaiyate (2004), traducere de Geo Olteanu

Mihai Eminescu - Oricâte Stele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oricâte stele ard în înălțime,
Oricâte unde-aruncă-n față-i marea,
Cu-a lor lumină și cu scânteiarea
Ce-or fi-nsemnând, ce vor nu știe nime.
Deci cum voiești tu poți urma cărarea.
Fii bun și mare, ori pătat de crime,
Același praf, aceeași adâncime,
Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea.
Parcă mă văd murind.. în umbra porții
Așteaptă cei ce vor să mă îngroape..
Aud cântări și văd lumini de torții.
O, umbră dulce, vino mai aproape
Să simt plutind deasupră-mi geniul morții
Cu aripi negre, umede pleoape.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Jorge Luis Borges - Rubaiat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Revină-n glasul meu persanul vers
Spre-a ne-aminti că timpu-i un divers
Mod de-a urzi avide visuri vane,
În taină risipite-n univers.
Din nou să spună că cenușă-i focul,
Țărână-i trupul, și că acesta-i jocul:
Viața mea și-a ta sunt râu ce curge
Necontenit și repede-n tot locul.
Și că impunătorul monument
Zidit cu trudă, din trufie, lent,
Un vânt fugar e numai, că-n lumina
Lui Dumnezeu un veac e un moment.
Să ne-amintească-acea privighetoare
De aur, în puterea nopții, care
Își nalță odată trilul și comoara
Nerisipită-n veac de astre-avare.
Revină luna-n versul scrijelit
De mâna ta, precum în asfințit
Revine în grădina ta. Aceeași lună
Ce după-o vreme nu te-a mai găsit.
Să-ți fie pildă-n blânda înserare,
Sub clar de lună, -oglinda mișcătoare
A iazului, ce-ntruna ne învață
Că veșnic vechi și nou e tot ce-apare.
Te rog, persană lună, să revii,
Și voi, incerte-apusuri aurii.
Azi este ieri. Nu ești decât ceilalți.
Țărână-i chipul lor. Cu morții-învii.

Jorge Luis Borges - Ceasul de Nisip

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E măsurat de mișcătoarea umbră
A stâlpului pe lespedea-nsorită,
De unda râului neobosită.
Deșartă goană, nebunie sumbră.
E timpul. O, cum seamănă-amândouă
Cu timpul și cu soarta: a zilei umbră
Ușoară, lină; unda care umblă
Neostenit, croindu-și cale nouă.
În dogorit pustiu el a găsit
Plămadă potrivită: grea și fină,
Pesemne-nchipuită ca să țină
În seamă veacul celor ce-au murit.
Ivitu-s-a un instrument ciudat,
Expus pe-o etajeră prăfuită,
Alături de o spadă ruginită,
Un turn răzleț și-un telescop stricat.
Deși apare-n enciclopedie
Pe-o plașă în culori, e osândit
Să-nțepenească într-un colț sordid
În pulbere-ngropat. Nimicnicie.
Severul și cumplitul instrument
Ce, zugrăvit de Dürer, e ținut
În mâna Domnului, în ceas știut
Ne sperie, și îl privim atent.
Prin vârf mereu deschis un con invers
Strecoară lin nisipul precaut
Ce s-a desprins și – iată – a umplut
Cleștar scobit de tainic univers.
E o-ncântare să privești arina
Ce se prelinge-ncet, se-mpuținează
Și, înainte de-a cădea, cu groază
Tresare omenește, bat-o vina.
Nisipul ciclurilor e același,
Povestea lui e fără de sfârșit.
Nefericit de ești ori fericit,
Se-afundă veșnicia. Neoprit. Aș.
Dori să întrerup a ei cădere.
Eu sângerez, nu conul de cleștar.
E nesfârșit ritualul funerar
Și-o dată cu nisipul viața piere.
În clipele când se prefiră-arina
Simt timpul cosmic, intuiesc istoria
Pe care-o prinde-n ciobul ei memoria
Ori o cuprinde Lethe-n unda-i lină.
Un stâlp de fum și celălalt de foc,
Cartagina ce Roma n-o răzbește,
Și regele saxon ce-i pregătește
Norvegului de-ngropăciune loc.
Tot risipește, făr’ să ostenească,
Subțire fir de-arină-mbelșugată.
Putea-va oare-un râu de timp scăldată
Ființa-mi, biata, să se izbăvească?

Hafez - Mi-e Inima Ecranul Ce-Ascunde-A Sa Iubire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mi-e inima ecranul ce-ascunde-a sa iubire.
În ochiu-mi ca-n oglindă e chipul ei răsfrânt.
Eu, care nu plec fruntea la nici o stăpânire
de-aici sau altă lume, mă-nclin pân’ la pământ
sub jugul milei sale. De-al cunoștinței pom
din Paradis te bucuri. Dar sfântu-mi adevăr
e amintirea Dragei. Căci fiecărui om
de gânduri mintea-i plină, așa cum e-al său dor.
În locu-acesta sacru, ce pot eu să-ntreprind,
când totu-i văl ce-ascunde altarul pururi sfânt?
De mi-am mânjit veșmântul, ce pot să fac, când stele
și lumea-ntreagă-s martori ai curăției mele?
Medjun de mult se simte. Acum e-al nostru rând,
căci doar un pumn de zile ni-s date pe pământ.
Din mâna Providenței avem și fericire
și-avem și bogăție. Și-i dreaptă-această cale,
căci scopul nostru-i slava mărinimiei sale.
Nu înceta icoana sa i-o contempli-ntruna,
cu ochii-n adorare, precum contempli luna.
Tăcerea-i o chilie din cele ideale,
ca să te-ascunzi în tine cu gândurile tale.
Un semn al frumuseții și al miresmei ei
sunt rozele ce-aruncă petale pe alei.
De ce vă preocupă umila-mi sărăcie,
când inima mea poartă comori de duioșie?

Omar Khayyam - Doar Grăuntele Speranței Ne-O Rămâne Pe Țărână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Doar grăuntele speranței ne-o rămâne pe țărână,
dar grădina și seraiul, fără noi – or să rămână.
Aur, și argint, și-aramă, banii toți și gologanii –
bea-i și toacă-i cu prieteni, altfel ți-i vor bea dușmanii!

Li Po - Bătrâna Țărână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Trăind, ești doar un trecător;
Murind, omul se întoarce acasă.
O scurtă călătorie între cer și pământ,
Apoi devenim vechea țărână care-am fost prin miile de veacuri.
Zadarnic vrăjitoarele cântăresc leacuri în balanța lunii;
Fu-sang, copacul imortalității, s-a prăbușit devenind lemn pentru foc.
Omul moare, oasele lui albe tac și nu pot rosti un cuvânt
Când pinii verzi simt în ramuri venirea primăverii.
Privind înapoi în trecut, oftez; privind spre viitor, oftez iarăși.
Ce se poate afla mai de preț în aburii glorioși ai vieții?

Friedrich Holderlin - Cântecul Ursitoarei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Umblați, acolo, sus în lumină
Pe dulce plai, voi, fericite genii!
Strălucitoare adieri
V-ating ușor, plutind
Ca degetele-artistei
Pe strune sfinte…
Neștiutori de soartă
Ca pruncul în somn,
Respiră zeii:
Cast ocrotit în mugur născând
Înflorește etern spiritul lor,
Și ochii lor fericiți
Privesc în tăcută,
Eternă seninătate.
Și noi am fost ursiți
Să nu aflăm nicăirea odihnă:
Dispar și cad
Sărmanii oameni,
Orbește, de la un ceas la altul,
Ca apa zvârlită din stâncă
În stâncă,
De-a lungul vremii, în necunoscut.
În românește de Șt. O. Iosif.

Konstantinos Kavafis - Cei Patru Pereți ai Camerei Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ah, știu, sunt tare sărăcăcioși
prietenii mei; alte podoabe
le-ar trebui, mai nobile,
mai bogate, mai strălucitoare.
Dar ce înseamnă vorbele acestea?
Pereții mei au maniere alese;
nu pentru darurile mele mă îndrăgesc.
Nu seamănă cu oamenii defel.
Și-apoi ei știu prea bine că doar pentru o clipă
pe mine mă vor adăposti
și ale mele lucruri. Bucurii, năzuințe
și tot avutul meu aici pe pământ.
Curând se vor petrece. Pereții,
neclintiți, rămân reci la astfel de daruri.
Ei trăiesc înzecit și de la efemera-mi existență
nimic nu pretind.

Lucian Blaga - Dar Munții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din strașina curată-a veșniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult și sufletul îmi zice:
Eu am crescut hrănit de taina lumii
și drumul meu îl ține soarta-n palme,
nemărginirea sărutatu-m-a pe frunte
și-n pieptu-mi larg
credința mea o sorb puternică din soare.
Din strașina curată-a veșniciei
cad clipele ca picurii de ploaie.
Ascult și sufletul se-ntreabă:
Dar munții – unde-s? Munții
pe cari să-i mut din cale cu credința mea?
Nu-i văd,
îi vreau, îi strig și – nu-s!