natura contemplativa

Eunice Odio – Acord Final

de

Voioși secerători au terminat. Se zbate apași dăruiește poruncii buzei mulțumiteprea dulcele izvor crescut din zori însămânțațiși transparență-agrară, c-o blândă-nflăcărare.Se-ncoronează grâne din groasa lor desime,păstrându-și delirant culoarea ce ordonă– aproapelui carnal – primăvăratica-mplinire.Se pierd întunecimii bovine, cu lentoare,unde pământu-și varsă pârâul fermecatși-albina își sfârșește zburarea de zăpadă,și țarcul lor se-ascunde peste timidul jasp.Și tu, Iubite,când … Citește mai mult

Rainer Maria Rilke – Un Roz Lila

de

Un roz lila-ntre ierburi verzi, un surdiscret, o vie pe spaliere – iardeasupra pantelor și-a plantelor, azur:un cer ospitalier; un cer princiar;Ardent ținut tinzând spre străalbastrulștiind că-i una datoria veche,dar vie, -a unui greu trecut prea aspru:să fie tare și mereu de veghe.

Octavio Paz – Vânt

de

Frunzele cântă,dănțuiesc prin copaci, pere moi;roza se zbate,nu pe tufiș, pe vântul vâlvoi.Nouri și nouriplutesc adormiți, alge de nea;Pe cerul întinsse-nvârte, cu ei, forța cuiva.Totul e spațiu;firul de mac vibrează carnalși-o goală femeiealunecă-n vânt, pe-o coamă de val.Nimic nu sunt eu,lumină, reflux sau trup plutitor;e-al vântului totși aeru-i vânt mereu călător.Viento.Cantan las hojas,bailan las peras … Citește mai mult

Rainer Maria Rilke – Trandafirii VI

de

Un singur trandafir – toți trandafiriichiar și acesta; de-neînlocuitulîn sine și în șir desăvârșitulspunându-ne întregul mers al firii.Pricepi astfel speranțele și drumulși clipele fugare de-ncântare,ce-nchipuie continua plecarecând lunecăm ușor ca fumul.

Octavio Paz – Semințe Pentru-Un Imn

de

Ziua deschide mânaTrei noriȘi-aceste câteva cuvinte.În zori născarea-și caută chemareaPeste-adormite trunchiuri lumina scânteiazăȘi galopează munții pe țărmul lung al măriiCu pinteni, soarele pe ape se coboarăSe opintește piatra și sparge limpezimiMarea trufașă crește pân’ la piciorul zăriiPământu-i amețit de iminențele sculpturiiLumea-și ridică fruntea ce-i încă dezgolităO piatră șlefuită și fină pentru-a grava un cântecÎși despletește … Citește mai mult

Ovid Densusianu – Scorburile

de

Luminile ce fug de eleŞi farmecul măreţei înfrunziriLe chinuiesc, când ştiu că-s numai umbraÎn care adăpost îşi cautăHidoase vieţuiri.Întunecimea lor le face totuşiSă fie mândre că într-unaPuterea-atâtor trunchiuri ele-o sapă,Dar de mândria lor îşi râde codrulCând ştie că pe el nu-l risipeşteNici furtuna.Şi iarna, când frunzişulNu le mai turbură şi nu le umileşte,Mai îndrăzneţ privesc, … Citește mai mult

Rainer Maria Rilke – Năluca

de

Ce te recheamă aziÎn grădina foșnind a neliniști,prin care abia lunecaun ultim fior de soare? Priveștece sever este verdele-n urmă-i.Vino! Dac-aș putea ca și tineuita greutatea copacilor.(Să cadă unul dintr-înșii de-a curmezișul,câți inși ar veni să-l urnească din drum?Ce e ceva mai greu decât trunchiul?)Ai coborâtsonorele trepte de piatră;te-am auzit.Aici nu mai sta să suni.Sunt … Citește mai mult

Sohrab Sepehri – În Golestan

de

Ce-ntinse-s câmpiile!Și munții ce înalți!Proaspăt e izul ierbii-n Golestan!Caut ceva pe-aici, poate un vis,O rază, un fir de nisip, un surâs. Cine știe?.Din urma plopilorRăsare pura moleșeală ce mă cheamă.Mă odihnesc sub ramuri, suflă vântul, l-ascult c-urechile ciulite,Cine-mi vorbește?Privesc cum se târăște o șopârlă.Pornesc din nou la drum.Îmi sare-n ochi câmpia cu lucernă,Apoi terenul cultivat … Citește mai mult