Nichita Stănescu - Respirări IV
Destul de târziu și abia după ce am învățat a vorbi mi-am dat seama că … →
Destul de târziu și abia după ce am învățat a vorbi mi-am dat seama că … →
Soldatul mărșăluia, mărșăluia, / mărșăluia / până când / până la genunchi / piciorul / … →
A fi fără sens, înseamnă a nu fi. Descoperire brutală și violentă odată cu scrisul. … →
Acolo, la locul acela înalt, / la subțioara aripii păsării migratoare, / Eu mi-am făcut … →
În amintirea lui GARCIA LORCA. / Visa, având în juru-i nardul, ceara, / măslini, garoafe, … →
Omule, ce strângi avere / Și-ți chinui zilele tale? / De-ai mânca cu două guri … →
Toate diamantele din lume n-au valoarea mea / Și nici aurul din lume și nici … →
Oh, după ce, ieri, vântul acidulat de ger, / Umflându-se-n scheletul copacilor, stătuse, / Din … →
Fumez – şi fumul, în panica orei, / mă sugrumă ca eşarfa Isadorei, / pentru … →
Sau doar ca un duh să planez, de nimeni văzut, auzit, / – dar asta … →