Destul de târziu și abia după ce am învățat a vorbi mi-am dat seama că exist și, cu intensă uluire, că m-am născut. (..).. ce umbră de sine stătătoare și fără de copac bătut de lună, ce iepure împușcat înainte de a se naște, ce pasăre stând numai din faptul că aerul ei a fost inspirat de Zeus sufocându-se după ce a ronțăit
în dantura lui celestă cotorul Andromedei (..) nici chiar mama mea cea care m-a născut pe mine în chinuri, urlând de durere și umilința fiind de privirea brutală și indiscretă a moașei (..) – nici chiar ei, mama care m-a născut pe mine, nu i-a dat prin gând și prin inimă și prin creierul ei de femeie, să mă întrebe dacă aș vrea să mă nasc, de-aș fi în stare să fiu, de-mi este drag de aceasta. Iată-mă, sunt, ca și muzica, „un răspuns căruia nu i s-a pus nici o întrebare”. Cât orizont, cât material absurd, ce frunză, ce iarbă, ce stea, – ce delfin, ce rac, ce nor care plouă, – ce vierme de măr, ce măr doamne și, în genere, CÂTĂ VÂNZOLEALĂ PENTRU O NEÎNTREBATĂ NAȘTERE! Dar vai, mă consolez de impuritatea nașterii prin faptul unui gând și anume acela că moartea este singuratică și are o natură virgină. Nuntă a absențelor. A fără A, A fugit din toate cuvintele, A virgin.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de a exista fără a fi fost întrebat despre dorința de a trăi, contemplând absurditatea vieții și găsind consolare în ideea morții ca unică certitudine. Este o meditație asupra condiției umane și a misterului nașterii.