Versuri corectate și adnotate
Și-atât, din Speranțele mele –Acesta-i tăcutul sfârșitGeneros colorați mi-au fost Zorii –Veștejiți timpuriu au sfârșit.Nici un Boboc n-a ieșit din TulpinăC-o față atât de voioasă –Nici un Vierme n-a ros mai sigurO Rădăcină atât de vitează.
Să nu te bucuri, nu, prea multde viață, de acest tumultcare te face să-ți închipuică nu-i tot una cu nisipu-isă nu-ți închipui… Căci așa e:ea face dintr-o vâlvătaiecenușă; din cenușă – vântși din ce-i vânt face-o odaiefără pereți, fără cuvânt.
Rai? Setea ta ajunsă la cișmea;Iad? Tău – în care se oglindește-o stea,Căderea-n Beznă de unde am venit,Care ne cheamă-acasă și ne vrea.Rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Lacrimi de vânt,vărsate de ulcioarelezilelor fără adăpost,pe zidurile ce despartființa de neființă,pe zebrele binelui și răului,care le trecem alături de moarte,să ne împlinim destinul,iluziilor non-sensurilor existenței,care ne-au datdepresiile absurdului charismatic,să ne slujească,arta de statui vivantea deșertăciunilor,ale căror disperăritrebuie să le interpretăm la perfecțieîn mocirla acestei întrupări,care la final va rămânea nimănui.
În deșertAm văzut o creatură, goală, bestială,Care, ghemuită pe pământ,Și-a ținut inima în mână,Și mânca din ea.Am spus: „Este bine, prietene?”„Este amar – amar”, a răspuns el;„Dar îmi placePentru că este amar,Și pentru că este inima mea.”
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:Pe bolta alburie o stea nu se arată,Departe doar luna cea galbenă – o pată;Iar peste mii de sloiuri de valuri repeziteO pasăre plutește cu aripi ostenite,Pe când a ei pereche-nainte tot s-a dusC-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.Aruncă pe-a ei urmă … Citește mai mult
Speranțele se tulburăsub agonia plecaților din noi,nu mai sunt semnen-au rămas simboluridecât sub dalta unui cioclu.Speranțe scurse-n catacombemucegăiesc caloteleprinse-n negre amintiri uitateși de semne și de cioclii.Unde-a rămas pământul și pădureaîn care s-a-ncrustat călcâiul și venireailuziilor dintre albe tâmpleexilate-n catacombe de calote?Uitarea nu-i decât părereaunui simbol de-a fi fost semnprintre pierduți.Frate, tu mi-ai furat coloana … Citește mai mult
Eu vreau să-ți zicCeva, eu nu te maiIubesc, da, da,N-ai știut să măIubești și acumTe părăsesc [bis]. Refren: Nu te maiVreau în viața meaEști în trecut, da, daPoți să zici ce vreiAcum nu mă maiÎntorc din drum [bis]. Îți zic cu zâmbetu’Pe față că mâineVoi pleca, da, daȘi voi lăsaÎn urma mea cevaCe îmi era … Citește mai mult
Trecut-au ani, dar umbrele se-ntindca și atunci când totul înflorea,mai tânăr, mai curat, mai mirosinda vers pe care cerul îl scria.Cuvintele i se scurgeau fierbințiîn raze încărcate cu fiorice scuturau petale și dorințipe-nsingurări de fluturi călători. Mai cad și-acum, pe umbre de-amintiri,visări din cerul timpului trecut,în stropii neuitatelor trăirice, în adânc de suflet, s-au născut.Sunt … Citește mai mult
Curgeau din cer tomnaticele raze,C-o strălucire albă-diafanCe îi dădeau lucirea de topazePoienii din al râului liman.Se ascundeau în picurii de rouă,În aburii ce se-nălţau spre cer,Se bucurau de-o altă toamnă, nouă,De-un mic popas prin timpul efemer.În joaca lor din zorii dimineţii,S-au prins şi-n stropi de râu au zăbovitCât să aducă bucurie vieţiiÎn dansul verii care … Citește mai mult