Versuri corectate și adnotate
Sunt a râurilor –nu de azi,de altădată,cu sălcii, întotdeauna,de-asupra apei stând aplecate,plângând un înecat,un cap de lună, fascinant,un viitor ce nu se va întâmpla,o scoică,ascunsă în mâluri,mută,păstrătoare a numeluice trezeşte durerea.
Nu se vedea, pe calea ei, Lacteea,Nimic, prin întuneric, nu era.Şi Luna se ascunsese-n noaptea-ceeaŞi tăcea. Era ca un anunţ, o prevestireA unei zile-n care vei aflaCe aşteptai, iar noaptea-ţi da de ştireCă venea. Şi a venit: un fum prin întuneric..Părea lumină, însă nu eraDecât un drum misterios, himeric,Ce-atrăgea. Ai mers pe el un timp, … Citește mai mult
Spune-mi ce înălțimi să zbor,Ce infern, spune-mi, să cobor,În ce zei aș putea să credDoar o dată să-i văd!REFREN:Eu în ei pot să plâng, râzând,Eu în ei pot să mint, visând,Ochii tăi, ochii tăi,Eu mă pierd după ei.Cu puhoaie de ploi i-am plânsȘi ce flăcări de dor am stins,Câte rugi la altarAm rostit în zădar.REFREN
Ești flacără-n căușul palmelor. Rămâi așa, încă vie, Nepieritoare, în amintiri. Rămâi până când Palmele mele nu se fac scrum. Atunci s-ar uni cenușile noastre Împietrite de ploi Într-o modestă stelă funerară.
Scutul-i ca oglinda care-absoarbetotu-n ea, tăcut; deschis cândva,înecând apoi răsfrângeri oarbede finite locuind deja.Depărtări de stirpe, de prisossă nu mai nege, și de-obiecte,de realități crescând directe(totul însă-ntors pe dos),și mărturisindu-le-n risipă.Căptușit cu faimă și-ntuneric,se-odihnește coifu-apoi, prea mic,nici cât giuvaierul din aripă,pe când, parcă-n plâns, bogat și-istericcade învelișu-i din nimic.
Nava vieții, nava viețiiMi s-a frânt.Am avut catarg prea tânăr,A fost vânt –Nu-mi zâmbește de departeNici un far,Vânturile tot mai aspre-mi par.Și răcnește marea vieții,Valurile mii..Dimineața a credințeiNu mai vii?..
Să țin încă o datăMânuța ta la pieptȘi-n ochii tăi să cautÎntrebător și drept.O strânsă-mbrățișareVis dureros de focȘi-apoi să plec în lume,Copil fără de noroc.Să nu se mai aleagăDe viața mea nimic,Să mor uitat de oameniE soarta ce-mi prezic.©Mihail Eminovici (Eminescu)
Trecut-au ani, dar umbrele se-ntindca și atunci când totul înflorea,mai tânăr, mai curat, mai mirosinda vers pe care cerul îl scria.Cuvintele i se scurgeau fierbințiîn raze încărcate cu fiorice scuturau petale și dorințipe-nsingurări de fluturi călători. Mai cad și-acum, pe umbre de-amintiri,visări din cerul timpului trecut,în stropii neuitatelor trăirice, în adânc de suflet, s-au născut.Sunt … Citește mai mult
Să plângem patul de flăcări, rozele de culcare,Azi răsfoite cu pasiuni de ierbare.O singură arșiță unui poetic orgoliu;Haitul stelelor ni se revarsă peste doliu.De câte ori mâini strânse voi nu ați trecut,În leagăn speriat și mut,Printre chemările spinilorCa veverițe în orga pinilor.Vino să-ngenunchem pe cer; împrăștiat de plecări,Corul miresmelor de-ntâia dimineață,Poate odată,Ca o ploaie de … Citește mai mult
Iubire neîmplinită, prea dulce-amărăciune,Vei ști și tu odată durerea mea de-acum,Vei pribegi ca mine prin codrii de tăciune,Cu inima scrumită sub stelele de fum….Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii