Versuri corectate și adnotate
Nu, nu visez. VigoareaCreației pe-ntinderiAici se-ncheie raiul:Penumbră de deprinderi.Și-această aspră ființăCare-mi impune normaDin nou – nedeslușireIvindu-se sub forma.De felurite perini,De alb întins pe zid,De braț ce ține-o mantă,De corn înțepenit.Ce-și amintește astreȘi gravitează bine –Această-nrobitoareFiință își menține.De-asemenea plinătatea-nNecunoscutul pal:Un dincolo, de taină,Și nespus de real.
Atunci am zis: „Sezam.” Pe nesimțite,Solemn și tainic ușa s-a deschis.Am fost cuprins de-o-nfiorare blândăȘi totuși am pătruns nestânjenit.Mă susținea imbold pornit din suflet.Deodată o-ncăpere am zărit.Uriașe candelabre sclipitoareLa o chermeză fără musafiri.Între oglinzi, covoare și tablouriRămas-am singur. Vană strălucirePe cel predestinat aci-l așteaptă.M-am repezit spre soarele și paceaLatente ale gloriei mature.E fermă hotărârea mea. … Citește mai mult
Tu, culme a desfătării!Pasăre-i totu-n aer.Imediatul – caierFiltrat în geana zării.Oștiri de forțe suple!Râs de copil în soareÎn spațiul vast pe careAcum prezența-l umple!Lumea are-adâncimeDe pure oglinzi. Cu cerulDistanțe-n limpezimeVisează adevărul.O, vârstă asfințită!Târzie nuntă cuIstoria, care nuMi-a fost nicicând iubită!Mai mult, mai mult. Cu-avântSpre soarele de parăPreaplinul clipei zboară.Acum știu doar să cânt!
Arar, o siguranță mă stârneșteȘi-n față viitorul mi se-nfioară.Un zid de mahala, pândind în seară,Apare brusc, de care se izbește.Lumina zării. Când se dezgolește,Oare tristețea poate să mai doară?Nu sunt grăbit. Urgent, în miez de vară,E fructul copt. O mână-l și cojește.…Și-o zi va fi, ca toate mai posacăVa trebui să văd cum mâna lasăCe-a … Citește mai mult
Se-așterne seara. Soarele se-ascundeSătul de drum, sub zarea de jeratic,Apoi, sub cerul plumburiu, iernatic,Răpește apei, oglindit în unde.Orașul trist, aidoma mereu– Și mai ales când trece lin o barcă –Cu mine, care rătăcesc și parcăVreau pieritor să fiu, semeț la greu.Văzând încetineala-n care piereAtâta frumusețe. Demn sfârșit!Ce mândru e că poate, mistuindu-și.În asfințit podoabe efemereȘi-a … Citește mai mult
Să stai doar tu visând… Dacă deodatăSperanța mea te-ar prinde-n ochi-i iar!Pe unde cad mereu? O primăvarăÎn jur își risipește-mbelșugată.Aroma, și-n cădere-o pierd. Și iatăSe năpustește-atât de solitară – Chiar noaptea e aici, vibrând afară – Dorința-n gravitate-abandonată.Dar tot acest năduf în gol mereuSe va slei. Năluci se vor abatePrinzând elanu-n care mă constrâng.Să-ți umplu-absența … Citește mai mult
Ai dormit, ai întins brațele și prin surprindereMi-ai înconjurat insomnia. Te-ai îndepărtat așa,noaptea nedormită, sub luna pradă?Visul tău m-a învăluit, am visat că simt.Jorge Guillén – Cele mai frumoase poezii
Tu, tu, tu, necurmataMea primăvară, pură!Tu, râul meu verdeIntens și aventură!Tu, prag de străvezime:Deznodământ de zori,Tu – modelare-a zilei:Amiază orbit de flori!Tu, liniște lumină:Zenit care se-nfruptă,Lumini adverse, coruri;Amurg cu noaptea-n luptă!Precisă, fabuloasă,Mereu sătească stea,Atât de mândră-n tremur,A tuturor și-a mea!Tu și mai mult: ca tine,Și, negrăind nimic,Aparte goliciune,Tu, numai tu, unica!
Planeta nevăzută– Totul e curb – roteșteLa sânge-ascultă-acum.O culme ne târăște.De sus, departe foarte,De nerănit, legate,Pe țărmuri de tăcereCe murmurând s-abate.În murmure profundeSub spațiul plin de game,Unite în acordulSuprem al panoramei.Vedem în contopireCu aerul, când cernu-l,Prin el amestecatePrezentul și eternul.Oricând, sfioase-n densulCe le-a pătruns cu totul,Stau toate ca un cifruPosibil, just e totul.Jorge Guillén – … Citește mai mult