Versuri corectate și adnotate
Iar singura vizibilitate a timpului era vântulprin ramurile de afară.Aduecea uneori cu degete de copilzgomotul râuluidinspre arini.Treceau cu fulgii lor șoptiți noriipe chipul adolescentin al mamei.I se dăruise maternitateaca din senin ninsoarea.Trei portocale palpitau la fereastrăîn frigul intermediar.O nouă inocență era posibilă.Iar în vreme ce amintirea își alăpta uitareaviața continua
Ei se uită fără voie la copilcând se joacă; fața lui rotundăuneori se vede-aievea din profil,cum un ceas, pe ultima secundă,împlinește ora, brusc bătând.Însă ei bătăile n-ascultă,osteniți și grei de viață multă;și deloc, cum el se poartă, blând,nu-și dau seama, și ce gânduri are,și-n veșmânt prea strâmt când, fără șoaptă,stă, ca într-o sală de-așteptare,lângă ei … Citește mai mult
Fată mare cu tulpan,Ce-ai găsit la zeul PanDe te-ai dus cu el pe susFără nimeni să-ţi fi spus,Fără nimeni să-ţi fi datMai firesc sau mai ciudatDe-nţeles că-i dreptul tăuSă te-arunci orbeşte-n tăuDar să nu păţeşti nimic,Fată mare cu trup mic,Şi necopt şi neatins?Vatra-i rece, focu-i stins!
De-ale păcătosului de mituri,amintește-Ți inocența,o Eternule; și de extazele,și de funestele stigmate.Are semnul Tău de bine și de rău,și imagini în care suferăpatria pământului.
M-ai părăsit când seara anonimăS-a prăbușit pe ziua fără vină,A vetrelor cu jar de mângâiereÎn zodiacul totului ce piere.Și calul nopții gustului amarȚi-a refuzat copitele în dar,Lăsându-și graba clipelor de mâine:„Grâul e copt în fiecare pâine! ”.Un urlet mut se-așterne peste buzeCa degetele nopții călăuze,Ca degetele ce cuprind iubita,Ca flăcări ce aprind ispita.Lacrima ta plină … Citește mai mult
NumaiPoeziaCopilulDin floriAl necuvintelor.
Contrast.Femeie – mască de culori,Cocotă plină de rafinării –Tu, care țipi la desfrânări târzii,Pe visători, cu greu, îi înfiori..Oh, sunt fecioare cu obrazul pal,Modele albe de forme fine –Și singure dorm, albe, și senineÎn albele crivate de cristal..
Și-au pierdut clopoțeii inelulOferit trântorului,Vrea-u-ar albina să-i sfințeascăMai mult ca altădată?Ar mai rămâne, paradisul,Cu sterp adâncul său de perle,Ar fi Edenul Eden,Ori nobilul nobil?
Boțul de humă cu ochiînvedera probabil dovadacă omul ar fi fost absolut neprihănitdoar în perioadade până a se pomeni în rai.
Tu care-alinți, fecioară,Ușor un miel plăpând,Și vezi lumini și parăÎn ochii lui, pe rând,Tu, oriunde te-ai duce,Vrei glume-n calea ta,Cucernică și dulce,Amorosissima!Cine ți-a frânt simțireaȘi lanțul feciorin?De-ai fi iubit, iubireaN-o căpătai din plin?Tu taci – dar lacrimi poartă,Curată, fața ta: –De prea mult dor ești moartă,Amorosissima?