Versuri corectate și adnotate
Dragă Fiodor Mihailovici,pe cine mai interesează azi grăuntele mic, verde,ca un ou de omidă păroasă pe frunza de dud,căzând în gol în paharul goldin care poezia nu vrea să iasă nici trasă cu forcepsul,îți așezi coatele pe masă și privești până ce golul se umplecu ouă multe de omizi păroase,nu arunci paharul în care plutesc … Citește mai mult
Ne rotim până amețim,pe sferele stropilor unor Amintiri,în care ne ghicesc Durerile,Compromisurile,ce avem să le facem,mai ales atunci când udăm,Florile de Lacrimi,ale Speranțelor ruginite,ce foșnesc suspinând,sub tălpile Viitorului tomnatic,care-și dorește să ajungă,cu tine Iubire,la Altarul Morții,care să ne binecuvânteze,Absurdul acestei Existențe,a Deșertăciunii,alături de care,ne rotim,până când amețim,în dansul sinistru al Vieții.
De-aş ajunge cea mai mare slavă pământească,În zadar dacă voi pierde slava cea cerească!Ce folos, ce folos: slavă, fără de Hristos?!De-aş avea toţi banii lumii să-mi stea-n mână arginţii,În zadar, dacă-mi lipseşte aurul credinţei!Ce folos, ce folos: aur, fără de Hristos?!De-aş şti toată-nţelepciunea câtă e sub soare,În zadar, dacă voi pierde pe cea mântuitoare!Ce folos, … Citește mai mult
Oricâte Ferestre de Zâmbete,am încerca să deschidem,Răsăriturilor unor Speranțe,toate au fost sparte,de aglomerația Absurdurilor,pe care încercăm să le ocolim,fără să știm vreodată,că fac parte,din Destinul condamnat la Deșertăciune,al Iluziilor Vieții și Morții noastre,în care ne-am întrupat Neputințele,de a mai fi noi înșine vreodată,cei care zburam pe aripile Nemuririi,unei Stele a Iubirii,ce pare stinsă,pentru totdeauna,Ochilor Singurătății … Citește mai mult
Am întâlnit un călător dintr-un ținut uitat,Care a zis – „Picioare mari din rocă dură,Dar fără trunchi, stau în pustiul cel uscat..Și-alături pe nisip, un chip c-o încrețită gurăȘi cu un rânjet de monarh înverșunat,Spune că cel ce l-a sculptat a cunoscutAcele pasiuni ce încă sunt și că le-a imprimatCu mâna pe statui, iar inima … Citește mai mult
Vorbe înecate-n Inimi de Vânt,sunt duse,odată cu stelele căzătoare,ale Viitorului,spre Moartea din noi înșine,unde porțile masive ale Uitării,se deschid lacome,Eternităților de Clipe,pe care le-am conștientizat,undeva-cândva,ca aparținând,Sfințeniei Iubirii,la tălpile căreia,ne-au îngenuncheat Visele,transformate acum,în Coșmarurile unei Lumi,a Absurdului,din care nu luăm cu noi,imic altceva,decât un pumn de Deșertăciune.
Parfumuri, ochi frumoși, vin, buze, poezii –Doar jucării în Timp, doar jucării…Nesocotință, trudă, singurătate, ură –Doar praf în drumul Timpului, țărână!..
Dorințe ascunse,în Zâmbetele încleștate,de Ridurile Viselor,scăpate prin albiile reci și indiferente,ale Regretelor,ce și-au pierdut cumpătul,când au fost nevoite,să se spele în Sângele Străbunilor,Păcatelor Originare,care ne-au tăiat Amintirile Viitorului,hrănind cu ele,Deșertăciunea Disperării Umbrelor,ce alcătuiesc,trupurile Cuvintelor,atâtor Faceri fără rost,care ne-au clădit Destinele,întrupate în Non-Sensurile Existenței.
Cu cât alergăm,după Viața Veșnică,nu facem decât să îmbrățișăm,și mai mult,Descompunerea,întrucât orice Devenire,include în trupul ei,Moartea,precum,fiecare Înțeles,Cunoașterea,care este înainte de toate Moarte,fiindcă include în Sufletul ei,Transformare,Schimbare,și Repere,Clipe care trec,fără de care,nu am ști că știm,Clipe,care dacă nu ar fi muritoare,noi nu am exista,Niciodată.Și atunci când dorim o Iubire,Nemuritoare,nu facem altceva,decât să naștem și mai multă … Citește mai mult
Ramuri uscate,de compromisuri,zgârie cerul pustiu,al inimilor de vânt,prin care abia se mai scurge,sângele răsăriturilor,unor sentimente,obscure și banale,ce ascund gândurile,împotmolite în speranțe deșarte,ale disperării,despre adevărul,unor priviri de plumb,al orizonturilor dimineții,servite,de ascunzișurile deșertăciunii,ca îndulcitor artificial,singurătății atâtor eternități de clipe,irosite pe tejghelele soioase,ale non-sensurilor existenței.