condiție umană – Versuri.pro

Dinu Flamand - Concesiva Consecutivă Incidentală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Începutul poemului are insolenta stupidă a bonzilor,
predică marșuri invadatoare, plânge de nerăbdare
și neputință.
Însă țesuturile tăcerii privite la microscop
se sfâșie ca buzele prea sărate
în polenul umil al serii.
Se trimit întemeietorii,
cuceritorii supun rând pe rând rambleurile
și debleurile unui deșert neted ca-n palmă;
se asumă, se aduc la picioare împărățiile,
se clădesc apeducte pe crusta tristelor noastre orgolii
de oameni cruzi.
De-ar avea puțină demnitate,
poetului ar trebui să-i fie rușine – o spun
rușinat și mințind, pe deplin sincer și prefăcut.
Însă mai rămân concesivă, consecutivă, incidentală
cu tot ceea ce ezitant este și omenesc,
iar micul lor scâncet – spre fericirea noastră -.
poate reconstitui o civilizație
(dincolo de „adevărul poemului”,
dincolo de faimosul „adevăr al vieții”).
Rămâne incidentala zilei căzând ca o piatră
în amurgul infinitiv,
incidentala celor șapte vaci slabe după alte vaci slabe
pe incidental orizont al veacului nostru,
resemnare a două perechi de mâini predate.
Rămâne protonul adjectival, de o perfidie frumoasă
asemeni creierului când se gândește pe sine
(omega unui gât de lebădă în oglindă),
rămân la extremele frazei degete lacome
și-n miezul consecutivei alianța unui ciment vulcanic.
atât de trist, încât dinții îmi ies prin buze atât de muritor, încât îmi aud decalcefierea atât de fals, încât fixez în aer glucidele adevărului atât de strâmb, încât se-nduioșează de mine spirala atât de indecis, încât poemul începe să zumzăie-n pumni.
În rest, concesivele,
în rest, concesivele și concesiile: trâmbițe, flaute, tuba,
trombon, alămuri.
În rest, un strop de salivă rece
în rinichiul fagotului.

Mircea Dinescu - Ușa cu Mort

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ca leul în fața tabelului lui Mendeleev
amusind feroasele-neferoasele,
de-o neputință frenetică
la sfârșitul de ev
Între Dumnezeu și Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperișuri – mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt și acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipsește precis o linguriță de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.
Îmi lipsește sărutul acela târziu
de femeie dormind în păpușă,
nu-mi lipsește în schimb mortul meu străveziu
mortul meu de la ușă

Mircea Dinescu - Elegia Butoiului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Câți morți au stat la masa asta,
câți încă vor mai sta la ea
bând vinul rubiniu din coasta
martirului de cafenea.

Răpus și tăvălit prin curte
spre beciul ca un buzunar,
butoaie mari, butoaie scurte
ca viața cursă în pahar.

Vom fi și noi închiși în scânduri
poșirci sau vinuri mai de soi,
băuți de zei, goliți de gânduri
ca un butoi în alt butoi.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Pană de Lumină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Și mai îngrozitor de cunoșteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină
Altfel, n-am ști nici fericirea.. dacă-i rozul!.
Ar fi un simplu simț pierdut din cinci sau șase
Și nici n-am ști să spunem „Ce frumos!”..
Nici n-ar conta de cât ești de jegos;
Am fi mai înțelepți cu mult, nu plini de strasse!?..
.. C-am pierde raza călăuză și frivolitate;
Fără canoane de model mai zdrențăroși am fi
Și, poate timp ne-am mai petrece a citi
Așa pe întuneric.. Braille. Ne-am mai reface carte!.
Ferice am fi cu toții, o plus valoare
Peste ce-i fizic.. am fi numai esență.
Prostia ar dispare din necompetență,
Că oricum nici nu se vede.. Tot e-o-ntunecare!.
Sigur am fi mai parfumați, totul mai dulce,
Poate o-ntreagă lume-ar fi lapte și miere,
Căci orice simț parcă-n mister se cere..
Nici crime fără văz n-ar fi, nici hoți.. Ce să apuce?.
Cu siguranță alb ar fi și suflet, har
Și mintea ar fi criteriul strălucirii;
Doar de-am reinventa un alt organ privirii,
Am deveni iar ciclul timpului pierdut.. numit zadar!.
Un fulger scurt străbate din turla bizantină;
Se-aprind în jur fitilele din sticle-n zgomot tern.
S-a dus idilic vis, revin la fad patern;
Se-ntoarce lumea-n haosul banal.. E iar lumină!!!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Paradoxul Creației

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Pășeam agale-n iulie de foc
Cu soarele-n explozie de-atom
Și mă gândeam ce mic sunt deși-s om..
Mai mic decât un câine hârjonind de joc.
Cu creierul fierbinte de-amintiri
Găseam că sunt total în handicap
Uitat pe-aici de lume de nu-ncap
De semeni încântați în preamăriri.
Căci limba nu-mi servește la nimic
Chiar de vorbesc, căci nimeni nu ascultă..
Nici nu mai știu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spațiul ce mi-l cer devine mic?.
Nici nu mai pot să-mi stăpânesc în piept
Dorințele nebune câștigate
Ce-am învățat mulți ani când făceam carte
Și mulți apoi gândindu-mă deștept..
.. Ce poate sunt c-am trecut milioane
De întâmplări ce tot planificam
Și niciodată țel nu reușeam
Ci un produs a sute de persoane.
Nu știu de fel cum leul din savană
E programat mai bine decât mine
Să fie rege de când timpul ține?..
Și timp nu irosește de pomană!.
Nu sunt nici cum furnica fără creier;
Ea poate face totul fără minte.
Ce știința-mi povestește?.. Se dezminte!
Nici ca să cânt nu știu precum un greier!.
N-am nici talent sau poate n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac când mă susțin
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorința de-a învinge, nu sclavajul!.
Abil ca șarpele -să pot să mă strecor
Prin apă să înot ca prin nisip –
Nu-s efilat iar membre de-am primit
Târâș mă mișc.. nici pom nu urc ușor.
Și chiar cu sticle de-mi dublez vederea
Și aripi de metal mă poartă-n zbor,
Nu pot plana-n picaj precum cocor..
Ades culeg doar chinul nu plăcerea.
Și chiar muncind nebun până a piere
Ca să adun rezerve, să fiu bine,
Eu, mulți de-aș fi, mai mulți decât albine,
Tot nu aș umple Univers de miere.
Iar dac-aș fi Chanel, Armani.. toți
Cu averi imense și laboratoare,
N-am cum s-ating esențele de floare
De la magnolii ori tulipa de doi coți.
Chiar galaxie în buchet de-aș face dar
Eu dragoste nu pot să răspândesc
Așa cum Panda -simbol chinezesc-
Inimi înmoaie-n spectrul planetar.
Atunci ce sunt, de ce susțin că-s primul?
Căci nu pot depăși nici un, nici unde?!
.. Doar mintea-mi caldă din străfund răspunde;
„- Ai sufletul ce l-ai primit în dar, el e divinul! „

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Naștere Punct Zero

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

A început școală pe 14-15.. miliarde de ani lumină plecată-n spirale
și așezată în aula rotind concentric și cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive.. Nu știu de lună, că n-aveam orbite pentru ea și nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naște din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanți într-o alergare nebună de-a se face mari și a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neinițiați- haotici, dându-și coate, rostogoli
să-și facă loc, să se aprindă printre nori și să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- și-unde și mai mic, un firicel cu gât, purtând o glastră
și-a încolțit o floare cu petale mirosind a simțuri și curgând nectar să își hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate.. Și atâta-i de plăpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se înecând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui, de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârșite de-al său pom.
E-o spiță, sau un vârf de suliță aruncată de un Cine.. Bula, ea grăunte, îi e acoperiș de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron..
PS
Pe Calea nesfârșită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula.. Ce-o am și trenul și peron!
01. 10. 2011

Dumitru Matcovschi - Mărgioara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Vai de pomul care crește
la margine de livadă:
cine trece știu că-l pradă
și de freamăt și de roadă.
Vai și de copacul care
crește-n marginea pădurii:
zi și noapte-l amenință
plumbul rece al securii.
Of, că marginile-s grele
și-ncep iară să mă doară.
Vai de omul ce trăiește
la o margine de țară.
Grea securea. Ca securea.
Cade, taie. Bietul, omul!
Tot venitul de aiurea
stăpânește, vede Domnul.

'wed & Dru Klain - Același Sânge)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Listen to Rasta Man special
I-auzi-l cum cântă
O, dar asta man se.
Poți să fii din România sau chiar din Africa
Poți să fi văzut o lume sau numai curtea ta
Același creier, o yooo!
Avem cu toții.
Poți să fii din Uagadugu sau chiar și din Bagdad
Poți să fii om de afaceri sau băiat sărac briceag
A, nu contează că stai degeaba la stat sau la privat
Da’ poți să fii mare baștan și să iei ajutor de la stat.
Poți să fii de culoare albă, maro sau chiar și neagră
Poți să fii de orice culoare, numa’ munca să nu-ți placă
Același creier, doi ochi
Avem cu toții.
Ascultă nene sânge
Ascultă ragagagaga.
Nu contează cine ești dar s-o… mai copii
Dacă și vouă vă place a coirdi și-a risipi
Toți suntem la fel, același suflet noi avem
Locurile-s diferite da’ balcanici toți suntem.
Sistemul muzical din care facem noi parte e perfect
Treaba aici se face doar încet și foarte încet
Pe oricine întrebi împărtășește același crez
N-avem chef de muncă, dar avem chef de zaiafet.
Vrem s-avem și noi drepturi egale
Fiecare zi de muncă să fie zi de sărbătoare
Fără să conteze caracter sau condamnare
Același creier, o yooo!
Avem cu toții.
Poți să fii baron local sau chiar și deputat
Poți să fii pușcăriaș sau poți intra în senat
Același creier, o yooo!
Avem cu toții.
Poți să fii moldovean, ardelean sau?
Poți să fii alcoolic sau toxicoman
Nu contează cine ești, ce ai fost sau vei fi
Același creier avem până ne vom trezi.
Poți să fii de culoare albă, maro sau chiar și neagră
Poți să fii de orice culoare, numa’ munca să nu-ți placă
Același creier, doi ochi
Avem cu toții.
Sănătate la neamuri
Zapada la păpușoi
No more word
No more, no more word
Același creier, o yooo!
Avem cu toții

Serghei Esenin - Furtuna A Trecut, Puțini Scapă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Furtuna a trecut. Puțini scapă.
Dintre prieteni mulți azi nu mai sunt.
Întorsu-m-am după opt ani eu iară,
în țara mea bătută crunt de vânt.
Să chem pe cine? Cui să-i dărui clipa
ămării bucurii că mai sunt viu?
Își bate, pasăre de lemn, aripa,
bătrâna moară-n zori privind, târziu.
Și nimeni nu-i pe-aici să mă cunoască..
uitat de toți și toate-s de-acum.
Țărâna-i casa veche părintească
și-i colb al risipitului ei scrum.
În juru-mi viața-și saltă bucuria,
bătrâni și tineri forfotesc cu rost.
Da-n fața cui să-mi scot eu pălăria,
și-n ochii cui să caut adăpost?.
Ce-i patria? Ades mă bate gândul.
Visez, și printre oameni trec posac,
biet pelerin amarul drum bătându-l,
venit din cine știe ce meleag.
Și asta-s eu! Pornit din sat, și care
poet m-oi face-n lume cunoscut,
dar pentru că-o rusoaică oarecare,
un zurbagiu de frunte a născut!.
Dar glasul minții, inimii cuvântă:
„E timpul supărarea s-o-ngoi!
Lumina nouă începe să se aprindă,
în izba generațiilor noi.
Te ofilești treptat. Te pierzi în humă.
Alți tineri cântă: li-i mai lin cuvântul!
Și altfel li-i și cântul, că li-i muma
nu numai satul, ci întreg pământul.
Ah, patrie? Ridicol am ajuns!
Obrajii supți au strâns atâta tină!
Străbunul grai îmi e de nepătruns,
chiar țara mea îmi pare-acum străină.
Duminica, țăran după țăran,
ca-ntr-un altar se strâng la primărie.
Cu glasul necioplit și grosolan
vorbesc de „viața lor”, de ce-o să fie..
S-a-nserat. Amurgul a stropit
cu aur mult câmpia verii sură.
Stau plopii cu picioru-n șanț înfipt,
privind ca niște junci în bătătură.
Ostașul palid, somnoros și șchiop
cu fruntea-ncrețită-a prins să spună
cum au intrat buluc în Perekop,
cum călărea Budionnîi în furtună..
„.. am zis.. c-un singur plumb.. și-am să-l străpung..
pe-acel burjui.. atunci în Cram.. când dansul..”
Urechi de crengi ciulesc copacii. Lung
oftează babe. Amurgu-și ține plânsul.
Coboară-n sat cosmopoliți țărani.
Armonica vuiește-n zare
poemele lui Bednîi Demian,
și chiot vesel urcă-n depărtare.
Și dacă astfel e norodul meu,
de ce zbierăm c-am îndrăgit norodul?
Mi-e viersul de prisos aici. Chiar eu,
la drept vorbind, nu cântăresc cât glodul.
Ma iartă, dar, pământ natal iubit!
Să nu mă urce nimenea în slavă!
Sunt mulțumit și-atât cât ți-am slujit
atunci când țara mea era bolnavă.
Primesc orice, și-un drum bătut de-mi dai,
e gata iar piciorul meu să-l bată.
Ma dărui lui septembrie și mai,
dar lira n-am s-o dărui niciodată!.
Pe mâini străine n-am s-o dau, și nici
prietenilor, mamei, nici soției..
căci pentru mine strunele ei mici
s-au frânt în versuri și mi-au plâns doar mie!.
Fiți veseli, tineri! Viguroși la trup!
În voi trăiește-o nouă bucurie..
Spre zări de taină singur o s-apuc,
cu inima smerită pe vecie.
Dar chiar și-atunci când va pieri furtuna,
când se va stinge vrajba dintre ginți,
când vor muri tristețea și minciuna,
îți voi aduce laude fierbinți!

Charles Bukowski - Singur cu Toată Lumea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Carnea învelește oasele
Și ei pun și-o minte acolo
Și uneori și-un suflet
Și femeile sparg vaze
De pereți
Și bărbații beau prea mult
Și nimeni nu-și găsește
perechea
Dar o țin tot într-o
căutare
Târându-se în paturi
Afară din paturi.
Carnea învelește oasele
Și carnea caută
Ceva mai mult decât
Carnea.
N-avem nicio șansă:
Suntem prizonierii
Aceluiași scenariu.
Nimeni nu-și găsește
perechea.
Gropile de gunoi pline
Ospiciile pline
Spitalele pline
Cimitirele pline
Nimic altceva
plin.