ciutura

Un om în miezul zilei se razimă-n țapină,Cu fața-ncordată, îngândurat puțin.Își șterge de pe frunte sudoarea de luminăȘi-i fumegă în spate cămașa lui de in.Din ciutura-nghețată el soarbe-o-nghițitură,Apoi își-ndreaptă pașii către păduri, tăcut.Și ciutura păstrează sărutul lui pe gurăPrecum, sfioasă, fata, întâiul ei sărut.