Un om în miezul zilei se razimă-n țapină,
Cu fața-ncordată, îngândurat puțin.
Își șterge de pe frunte sudoarea de lumină
Și-i fumegă în spate cămașa lui de in.
Din ciutura-nghețată el soarbe-o-nghițitură,
Apoi își-ndreaptă pașii către păduri, tăcut.
Și ciutura păstrează sărutul lui pe gură
Precum, sfioasă, fata, întâiul ei sărut.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment simplu din viața unui om la țară, surprins în mijlocul zilei. Gestul de a bea apă dintr-o ciutură devine o metaforă pentru o legătură profundă cu natura și cu trecutul, amintind de puritatea și inocența primului sărut.