ciclu – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Inițiator

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Începe oare început, sau totu-i doar perpetuu ciclu;
cum mobila, din lemnul de copac, nu-i din semințe
născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe
și, Dumnezeu, ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă.. e arbitru?!?
și cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă, el, să devină un popor
dintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator..
că doar așa nu-i un incest.. și face lume timp să-ncânte?!?
și dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alții-n genii,
ce-nsămânțăm câmpii, cernoziom și apoi trăim din noi în grâne..
oare n-om fi pământ așa cum veșnic ni se spune?
că singuri ne săpăm culcuș, final în cripte, de milenii!?!.
și câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i el prietenia-n sine?!?..
că o deține, ne-a domesticit pe toți, pe tine și pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!.. lui, de noi îi pasă!?!..
e oare cum Big Bang nedeslușit, amăgitor
în început, ce n-are început din alt sfârșit,
ce mintea nu concepe prin taboo, ce-am încropit..
șă-și creadă singură neștiința de un a tot-începător?!?..
și-atunci ce simplu-i de-nțeles ce pare înfiorător;
nu-i totul de la sine „inventat” ca o spirală ce se-nvârte,
pierzând capăt și punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte..
și-i prea pretențios, neacoperit.. să ne-ncropim în creator?!?..
sau poate idealu-i adevăr întâmplător,
dintr-o iluzie că împreună, cu credință-n noi,
creăm cu toții, vii, pe cei ce au fost, vor fi.. și toți cei de apoi,
un univers în paralel?!.. N-am fi realul inițiator?!?..

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Zero, Sau… Începutul Sfârșitului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

E punctu-ntre minus și plus infinit,
Cum moartea ce naște pe noul venit,
E lipsa valorii ce-afirmă geloșii;
Iisus la atei și păgâni credincioșii..
Ocean, sau izvor pentru sursa de apă,
Cum gând neînceput, în final ce ne scapă.
Big Bang nu e zero, e punctul de-a fi;
Un timp dintr-un spațiu, trecut, ce nu știi.
Căci lumea ce-avem din zero nu-ncepe,
Cum codrii, deodat’ ce vor fi, au fost stepe.
Amoru-i produs, sau dă el serenade?!?
Ce nou născut are.. și e din gonade!?!.
E golul din suflet la mortul ce pleacă
Să lase acces, ca născutul să treacă.
E firul de praf din nisipul de dune,
Sau stânca din ceruri.. venită Genune.
E vis, dispărut cu eșecul odată,
Cu mii de-nceputuri, e totul o roată.
E oul, celula, atom, Univers,
Ce-apar și dispar inedit.. mereu șters.
E punct relativ între proști și a ști,
Cum crezul că mori și vii iar între vii.
E ceea ce spui, e punctul la frază,
Cum crezi în dreptate și-i pură emfază.
E clipa ce trece venind, e odată,
Balanța-i fragilă, băiat.. să fi fată..
E tot metaforic; realul nu-i c-este,
Cum minți des se pierd și revin din celeste.
E luciul de apă, abis, oglindire
Cum omul de lut, e lutul în fire.
E-n pierderea vieții câștig de organ,
De inimă-n piept.. sau transplant din borcan.
E monstrul infim, sau un praf Univers,
Cum mintea drept gaj la țintitul pervers,
Copilul născut, ce-i deja la final,
Cum prostul cu nimbul de monumental.
E vârful peniței la scrisul în versuri,
Cum spate de cult sunt mulțimi, de eresuri,
Creștinul păgân e ateu revenit,
Cum bun e din rău, adevăr din mințit.
E golul din țeasta lipsită de creier..
Bethoven e geniul din cântul de greier,
E pasăre Phoenix din cenușa pădurii,
Cum omul divin.. îi este cioclul naturii.
Concis, nu e zero, nimic este totul,
Începutu-i sfârșit și copil este mortul,
Amoru-i născut, dar și leac de potențe..
Suntem stări d-idei, dintre mii d-experiențe.
E un punct, este-un cerc, e simplu o roată
Ce curge, sau urcă.. te plângi, te desfată?!
Sunt eu, prăvălire în static, inert;
Am fost, sunt, voi fi, nu mai știu, e incert!.
„Plecăm de la zero”, e-o cumpănă a minții
Ce vrem să frapeze naivi, neînstruiții..
Minciuna de secole-n troc de milenii,
Formula de-a ține real.. prin vedenii!!!
26. 08. 2010

Marin Sorescu - Alergătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un câmp pustiu,
Bătătorit ca un drum,
Și din când în când
Câte o carte.
La distanțe foarte mari,
Vreo carte fundamentală,
Tare ca piatra.
Vine unul, gâfâind de mușchi,
Sănătos ca un zeu nou,
Și scuipă pe ea,
Pe fiecare la rând.
Calcă peste ele dumnezeiește.
A obosit, a mers destul,
Câmpul se întinde înainte pustiu,
Bătătorit ca un drum.
Alergătorul cade jos, moare,
Devine carte fundamentală, ultimul cuvânt,
Semn peste care nu se mai poate trece.
Se aude un gâfâit,
Din spate răsare cineva,
Un alergător se oprește, scuipă pe semn,
Și se pierde în zare.

Maximilian feat Mefx - La Țigănci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

MefX:
Aici se consumă, nu glumă, se afumă toți
Ai ceva prin buzunare? Poți să scoți
Nu te teme de gardă sau hoți
Ai ceva prin buzunare? Poți să scoți
Că sunt d-alea legale sau ilegale
Sau că le-ai luat de la bunicuța din vale
Nu-i jale, sari din balamale
Foi din manuale, cum ți se pare?

Maximilian:
Sună-l pe bro, zi-i să vină repede
Mă simt înghesuit de atâtea limite
Făcea comisione mai devreme-n cartier
Zi-i că vreau să plec departe, vreau să plec pe Mar-ti-e
Și cică ăsta-i ciclul vieții
Dar mie mi se pare mai degrabă circul vieții
Și nu, nu-nțeleg de unde-atâtea glume
Sunt eu doar.. de-atâta lume
Și nu, nu-nțeleg de unde-atâtea glume
Suntem doar noi, dar nu-nțeleg de unde-atâta lume
Nu mai am chef să fug, nu mă mai ascund, bre
Vorbesc cu pereții, iar ei îmi răspund
Că-s localizat în casă sau localizat în parc, pe bănci
Timpul stă pe loc, zici că-s La Țigănci.. îs mort

Eta Boeriu - Există Un Ceas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte,
când solzii desprinşi de cuţite
cresc iarăşi pe trupul de peşte,
când penele smulse din păsări
se-ntorc să se-nfigă sub piele
şi pielea de şerpi lepădată
se strânge la loc în inele,
când floarea tăiată de coasă
din nou se ridică pe lujer
şi laptele muls, din pahare
se-ntoarce acasă în uger,
când scoica pe mal izgonită
mai soarbe o gură de spumă
şi râma turtită de roată
se umflă din nou pe sub humă,
când sucul ciorchinei stâlcite
se-ntoarce în boaba de struguri
şi frunza strivită-n picioare
se urcă la loc printre muguri,
când puii de păsări din gheare
de şoimi se întorc în găoace
şi scoarţa de pomi jupuită
pe trunchiul mâhnit se reface,
când ţipătul prăzii-ncolţite
pe loc se preschimbă în cântec
şi mieii străpunşi de junghere
se-ntorc la căldura din pântec,
când însăşi otrava din guşa
de şerpi veninoşi se-ndulceşte,
există un ceas către seară,
un ceas pentru alţii, fireşte.

Rumi - Evoluții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din materie pierit-am, să-ncolțesc în firul ierbii,
și-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
și-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura și eu odată mai presus de lumea asta
și mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi și-ntâi descinse în materie, și apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a și nu și-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu și-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicții, pe care le știi prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte și înțelepciune,
dar din mințile-i trecute nu și-a mai adus aminte,
și din mințile-i de astăzi încă va sui pe trepte.

Ion Scriba - Morganicul Ciclu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În Umbra Materiei tace un sfinx
Gândind Piramide.
Morganicul ciclu de ”viață ca vis”
Prin Om se deschide.
Cu mâini rugătoare spre Cerul-altar
Cu poarta închisă.
Viețile noastre cerșesc în zadar
Lumina promisă.
Căzute-n delir, babiloane în noi
Ard holocaustic.
Și pier doborâte-n pierdutul război
Mefisto-faustic.
Au boabele vieților noastre vreun rost
Semănate pe vânt?.
Merită irul de arderi ce-am fost
Pentru fumul ce sunt?.
În frig, întuneric și post
Cerșeam mântuirea.
Dar răni căutările-au fost
Și rană găsirea!.
Materia toată e-n giulgi
Sub gerul fierbinte.
Cădem pe planetă ca fulgi
Topiți pe morminte.
Morganicul ciclu de ”viață ca vis”
Cu om se închide.
În Templul Materiei Rage un Sfinx
Zdrobind piramide.
Ni-s viețile ”arderi de tot”
Sufletul scrum mi-i.
Când Sfinxul-Hienă se linge pe bot
De Sângele Lumii.

Ion Barbu - Copacul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Hipnotizat de-adânca și limpedea lumină
A bolților destinse deasupra lui, ar vrea
Să sfărâme zenitul, și, -nebunit, să bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.
Nici valurile nopții, nici umeda perdea
De nouri nu-i gonește imaginea senină:
De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,
Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea.
Dar când augusta toamnă din nou îl înfășoară
În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară
Sub casa lui de frunze un rod îmbelșugat,
Atunci, intrând în simpla, obșteasca armonie
Cu tot ce-l limitează și-l leagă împăcat,
În toamna lui, copacul se-nclină către glie.

Nina Cassian - Nu Mă Lăsa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu mă lăsa pradă cercului de nisip
care înconjură arena de nisip
cu tribunele ei de nisip,
în mijlocul căreia lei de nisip
devoră creștini de nisip,
încât, până la urmă,
nisipul se surpă-năuntrul lui
crescând în afara lui,
și nu mai poți ști
care e născătorul și care e născutul,
care e centrul și care e marginea,
strămoșul, urmașul, mâncându-se
cu guri de nisip, unul pe altul…

Nicolae Labiș - Ciclul Răspunderii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

1. Unul ar fi vrut să are
și să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
și de-atunci n-a mai arăt.
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-și crească..
Azi pe crucea lui e-o cască..
Unul ar fi vrut să-și crească
Visul.. Nu l-a mai crescut.
Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
și de-atunci n-a mai zburat.
Unul ar fi vrut să cânte
Cântul pașnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.
Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!
Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!.
2. Livezile anilor noștri își pâlpâie floarea,
Deasupra cocori își rotesc nestatornicul unghi.
Nectarul sărutului, iată-l, e aspru și dulce.
Un vis de împlinire mature se coace în trunchi.
Și zumzet febril se-aude în noi și-n afară,
Neliniști de-nalte cascade și zbucium de ploi.
Din seve ce fierb, din puteri ce se nasc și tresaltă,
Viața își cântă lumina ce-o pus-o în noi.
Vârtejuri de nouri s-arată în zări huruind,
Îndrăznind, neîndrăznind, jinduind viitoarea-ne roadă,
Fiece pom și flutură pletele-n vânt,
Poate ca-n basm grădinarul din el să-l sloboadă
Inima noastră înalțe-și văpăile-n sus,
Ruguri de ruguri, oprind înnorări de lăcuste!
Un vis de-mplinire mature se-ncheagă în trunchi,
Timpul senin, viitor, roadele noastre să guste.
3. Văzduhul câteodată e uimitor de clar,
Privirea mea prin lucruri și stavile străbate,
Văd mii de ochi ce-n funduri își ard mocnitul jar
Și-aud o-nvolburare de voci amestecate.
Luminile acestea și-aceste glasuri vii
Atunci îmi umplu fruntea și îmi cuprind ființa,
Pământul ni se pare atunci un om a fi,
Și parcă eu i-s glasul și eu i-s conștiința.
Ne învârtim prin spații adânci și ne-nfioară
Botezuri de planete ori triste morții de sori.
Prin surda trepidare atunci a mia oară,
Prin glas din roci și magna, din inimi și vâltori.
Printre aceste globuri fierbinți și totuși moarte,
Ce după legi bătrâne rotundul drum și-l țes,
Făpturii tale, numai, i s-a fost dat să poarte
Luminile vieții. Ești singurul ales.
Balanța bucuriei și-a jalei numai tu ții.
Tu pipăi infinitul cu palme de gândiri,
Multiplele talazuri ce-au curs, de revoluții,
Îți pregătesc doar ție umane fericiri.
Homer, copil cu barbă și strună uriașă,
Tu l-ai născut, bătrâne, din încordări de veac,
Tu l-ai născut pe Hamlet, furtună pătimașă,
Pe Faust, mai puternic și mai presus de drac.
De-o tragică revoltă Hiperion mai vibra
În mantia-i imensă de ritmuri și dureri,
Tu l-ai născut pe Lenin ce-a răsucit o fibră
Și a redat vieții fireștile puteri.
Dar ai născut și neamul lui Cain, ucigașii
Care-au ucis prin foame, care-au ucis prin bici,
Care-au ucis prin ciumă, care-au trimis ostașii
Să râdă Alexandria cu-al flăcărilor brici.
Ei sunt amanții morții, bal mare vor să-i facă
Cu-nalte artificii, popoare ucigând.
Vai, nu-s destui ologii ce zac și-or să mai zacă,
Nu-i oftică destul și lepră pe pământ?
Nu mai păstrezi în pieptu-ți vibrarea de copite,
Nici țipătul de oameni strivit sub aspri pași?
Cu arme înzecite, cu arme înmiite,
Azi vor să te omoare, bătrâne, să nu-i lași!
Tu, coatele – să-ți reazemi, bătrâne, pe genunchi,
Și reazemă-ți în palme puternica ta frunte
Găsește tu tăria cu care să-ngenunchi
Nerușinarea celor ce vor să te înfrunte.
Primejdioase arme neamul lui Cain strânge
Spre defăimarea, scârbă și spre pieirea ta.
Dar toate se vor rupe fără vărsări de sânge
Când însuți tu cu dânșii în luptă vei intra.
Făpturile tale numai i s-a fost dat să poarte
Luminile vieții. Ești singurul ales!
Între aceste globuri fierbinți, și totuși moarte
Ce după veșnici datini rotundul drum și-l țes.
Eu sunt dintre acei ce pe roșii bastioane
Vrem să-nălțăm Comuna, pe-ale tale calde roci.
Văd razele zvâcnite din inimi -milioane –
Și-mi sună în timpane a omenirii vechi.