Începe oare început, sau totu-i doar perpetuu ciclu;
cum mobila, din lemnul de copac, nu-i din semințe
născute-n luminișuri dintr-un putregai de foste ființe
și, Dumnezeu, ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă.. e arbitru?!?
și cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă, el, să devină un popor
dintr-un amestec de-alte și-alte nații, un migrator..
că doar așa nu-i un incest.. și face lume timp să-ncânte?!?
și dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alții-n genii,
ce-nsămânțăm câmpii, cernoziom și apoi trăim din noi în grâne..
oare n-om fi pământ așa cum veșnic ni se spune?
că singuri ne săpăm culcuș, final în cripte, de milenii!?!.
și câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i el prietenia-n sine?!?..
că o deține, ne-a domesticit pe toți, pe tine și pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!.. lui, de noi îi pasă!?!..
e oare cum Big Bang nedeslușit, amăgitor
în început, ce n-are început din alt sfârșit,
ce mintea nu concepe prin taboo, ce-am încropit..
șă-și creadă singură neștiința de un a tot-începător?!?..
și-atunci ce simplu-i de-nțeles ce pare înfiorător;
nu-i totul de la sine „inventat” ca o spirală ce se-nvârte,
pierzând capăt și punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte..
și-i prea pretențios, neacoperit.. să ne-ncropim în creator?!?..
sau poate idealu-i adevăr întâmplător,
dintr-o iluzie că împreună, cu credință-n noi,
creăm cu toții, vii, pe cei ce au fost, vor fi.. și toți cei de apoi,
un univers în paralel?!.. N-am fi realul inițiator?!?..
Sensul versurilor
Piesa explorează natura ciclică a existenței și rolul omului în univers. Se întreabă dacă suntem cu adevărat inițiatorii realității sau doar parte a unui ciclu nesfârșit.