Nicolae Labiș – Câmpii
Dă-mi voie să plâng între florile inimii taleIertătoare să-mi mângâie pleoapele roșii răsuri.Bolovănită în piept mi-i durerea și crudăCa laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.Dă-mi voie să tac. Voi păși de acum ca un vânt,N-am să mai scutur boabe de rouă-albe mărgeleDuioase, umane câmpii, n-am să vă tulburȘi-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.