Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale
Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roșii răsuri.
Bolovănită în piept mi-i durerea și crudă
Ca laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.
Dă-mi voie să tac. Voi păși de acum ca un vânt,
N-am să mai scutur boabe de rouă-albe mărgele
Duioase, umane câmpii, n-am să vă tulbur
Și-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o durere profundă și dorința de a se retrage în tăcere. Vorbitorul caută alinare în amintiri, dar este copleșit de suferință și alege să se izoleze.