Versuri corectate și adnotate
„Una-i cu bucle false, prea fardată,A doua. Alta, cu turbanul său,E-ngrozitoare! Cea de-a patra, iatăCe leșinată e! A cincea, răuFardată, iar a șasea are-o patăPe rochie… a șaptea, -a opta! ” Zău!Îmi e de-ajuns! Mă tem, ca vechii regiAi lui Banquo, c-ajung la douăzeci!
Pe Domnul de-L slăvesc, poate-ați ghicit,Am anumite socoteli. Dar nu-sDe laudă: te las către sfârșitCând am să trec la proză. Nu-i exclusTalentul meu satiric ascuțitCu anii să mă-nbie doar la râs –Deși cu cât mai mult la haz râvnești,Cu-atât mai mult, la urmă, pătimești.
În Alpi îi e femeii-ngăduit(Ferească Dumnezeu de-așa păcat!)Să aibă doi bărbați. Cine-a scornitNăravul ăsta nu știu. Nu-i ciudat,Un cavalier servente de-ai găsit.Iar după ce pre dânsul l-ai aflatÎncepe-un fel de-a doua cununie,Față de care prima-i nerozie.
Pe-ncepători îi ocrotea. Și elBroda o strofă, câte-un vers, cânta,Spunea istorii și dansa cu zelCa toți italienii – de-ai căuta,Francezii, totuși, îi întrec nițel;Pe scurt un cavaliero se-arătaDesăvârșit, și chiar valetul luiCredea că-i un erou cum altul nu-i.
Nu, ele n-au sărmanele-n seraiNici un bărbat de lume și poet.Li s-ar părea, vezi bine, mai dihaiDecât un clopot într-un minaret.Ar merita-ncercarea să le dai(Deși dă greș cel mai pios proiect)Predicator, un bard, ca, cel puțin,Să-nvețe cum e ritul la creștini.
Nevasta îl primi. Fu botezatDin nou de-arhimandrit. (Cică-a făcutBisericii, de hram, un dar bogat.)Zvârlind veșmântul său, cu împrumutLuă altul de la conte. Cerceta!Pe-amici mereu, cu fapte din trecutÎi veselea la mese. Eu, din toateSunt înclinat să cred pe jumătate.
Și Beppo ce răspuns-a? El o știe.Se-mpotmolise vasul-n locu-n careEra pe vremuri, Troia. În robieFusese luat. Trudi pentru mâncare,Iar mai târziu făcu tovărășieCu-o bandă de pirați. Ieși pe mare;Se-mbogăți – dar a rămas un furPrivit chiorâș, un renegat obscur.
– „Musiu, îi zise contele-ncruntat,Mă văd silit să vă întreb ce anumeVă mână-ncoace? Nu v-ați înșelat?Nădăjduiesc că da și, fără glume,Spre-al vostru bine. Sunt încredințatc-ați înțeles ce spun. De nu, voi spunemai pe înțeles! ” – Ba n-am greșit deloc,răspunse turcul. Ăsta nu-i un joc!
Ea spuse… Ce? Căci glasul îi pierise.Dar contele-l rugă să vină sus,Mult-potolit de cele ce-auzise.– „Să nu ne facem, zise el, de râsÎn fața lumii strânse. Pare-mi-seCă e mai nimerit ce-avem de spusS-o spunem fără martori. Nu e bineS-ajungi să-și bată lumea joc de tine!”