Versuri corectate și adnotate
Ești singură-n apus, în prag de toamnă,când gândurile-ți toate, purpurii,îți urcă pân’ la nori și te îndeamnăsă le urmezi, ca ele să devii.Obrajii-ți ard, iar inima pulseazăîn ritm ce-ți face sângele torentce îți inundă trupul și cuteazăsă-ți fie al dorinței, stimulent.Te lași în voia cerului o vremeși îți alinți un dor neîmplinit,plutești în rubiniul cu … Citește mai mult
În lumea-n care-ai fost, azi nu mai eşti,Iar eu o ştiu şi mă întreb de ce,Din locul nou, trecutul ţi-l priveşti,Când azi, din tot ce-a fost, nimic nu e.Să fie-o strălucire vagă-n el,O rază-ntârziată în apusCe-şi mânuieşte versul în penelC-o tuşă, dintre toate, mai presus?Privirea ta, aceea ce o ştiuDin amintiri prin care mai păşeşti,Se … Citește mai mult
Se-ngroapă soarele-ncet pe deal;Este-o caisă coaptă cu-aură de foc.E-un intermezzo static pe același loc.Îl poți privi, e-un gel topit de-un aur ireal.Se duce discul de minune în străfund,În spate cerul este-n flăcări boreal.Albastrul zilei ia un aer mov astral.O vrabie iubitu-și cheamă implorând.Trilul din zi e-un ciripit arar, frugal,Totul devine umbre, doar contur.O boare mlădioasă … Citește mai mult
Seara s-a lăsat pe lume,Soarele-a apus în spumeDe mări, şi-n câmpii de brume,Umbra fâlfâie pe lume,Ca o pasăre ce fum e,Ca o aripă ce fum e.
Se lasă noaptea, limpede și caldă;Răsare luna palidă pe cer,Punând pe valuri brațe ce se scaldăȘi-n toată firea aer de mister.Pe-un soclu rupt, o veselă bacantăȘi-nvăluie, de două mii de ani,În haina umbrei, pururi elegantă,Splendoarea umerilor diafani.Mişcând din flamuri, vechile trireme,Adorm în pacea lungului amurg,Înfiripând un vis din altă vreme:Izbânzile lui Hermes Demiurg.La umbra lor, … Citește mai mult
Lui Emilian Galaicu-Păun.Ochii îi suntca niște pepiniere de păstrăvi –nici o lacrimă-n plus.Susîn adâncul de boltăo pasăre răpitoareplutește în cercuriurmărindce se întâmplă jos.Când braziiîși terminară de ascuțit umbrele,un sânge orbitorinundă apusuliar păstrăvii lunecoșievadară pentru totdeaunadin ochii încădeschiși.
Septembrie 1828.Când în zori grădină, munteSe desfac din văl de ceațăȘi pestrițe flori mărunteSă-și aștepte doru-nvață;Când eterul nori cu rândulSpre senina zi îmbieȘi când vânt din est suflându-lCalea soarelui o scrie;Când, vrăjit, nalți mulțumireCerului înalt și mare,Soarele, la despărțire,Aurește-ntreaga zare.
De ce, oare, înserarea e menită să se așezePeste ziua liniștită ce se-alintă-n Soare blândȘi-i așteaptă mângâierea, trup de clipe-abandonândSub atingerea de raze care vin s-o-mbrățișeze?Fermecat de albul zilei, o sărută, o iubește,O învăluie-n căldura șoaptelor cum nu s-au spusȘi-i promite nemurirea zilei fără de apusDacă vrea să îl urmeze, cu iubire, nebunește.Îl privește-nfiorată, înroșită … Citește mai mult
Sunt zile-n care Soarele se stinge,Cuprins de-a resemnării duioșie:El umple cerul de melancolieȘi-apusu-i palid.. e-un apus ce plânge.Iar uneori în dungi de foc își frângeRevolta din suprema agonie:E cerul parcă vânăt de mânieȘi-apusu-i roș.. E un apus de sânge.Dar totdeauna stingerea solarăSe-nvăluie-n adânci tăceri de searăȘi-Amon, în fața morții, nu se teme.E calm și rece … Citește mai mult
Împrospătează vara cu legănări ușoare,un palmier ce câmpul tăcut îl decorează;Și în a lui visare însingurat oftează,În râu vărsându-și jalea sub soarele ce moare.Aprins de raza care tot golu-l înroșește,simțind suflarea nopții, în vârf puterea-i piere;Și franjurii cu milă șoptesc și cu durere,atunci când vin cocorii pe-un cer care jelește.Pierdut în ceața deasă, de briza … Citește mai mult