În lumea-n care-ai fost, azi nu mai eşti,
Iar eu o ştiu şi mă întreb de ce,
Din locul nou, trecutul ţi-l priveşti,
Când azi, din tot ce-a fost, nimic nu e.
Să fie-o strălucire vagă-n el,
O rază-ntârziată în apus
Ce-şi mânuieşte versul în penel
C-o tuşă, dintre toate, mai presus?
Privirea ta, aceea ce o ştiu
Din amintiri prin care mai păşeşti,
Se pierde într-un cer trandafiriu
Adus din lumea vechilor poveşti.
Iar gândul tău de-acum, din noul loc,
Ar vrea să fie cum a fost: senin
Ca-n zilele trecute într-un joc
Desfăşurat pe file din destin.
Eu ştiu că raza-ceea, raza ta,
Încearcă o tristeţe de artist
Ce plânge, în singurătatea sa,
Apusul unui cântec. Cel mai trist.
Daniel Vişan-Dimitriu
(09 mar. 2019, Vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia față de un trecut pierdut, văzut dintr-o perspectivă nouă. Vorbește despre tristețea unui artist care contemplă finalul unei etape sau a unei creații, simțind melancolie și dorință de a reveni la vremurile senine.