Străbăteam o cărare a vastei câmpii
Cu privirea spre nori și-ascultând ciocârlii
Risipite-n văzduh, provocându-mi fiori
Și, în pași, rătăcirea prin câmpul cu flori.
Întrebam, când și când, nori, și păsări, și maci,
Din priviri ce-mi erau pentru gânduri tălmaci:
– Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut
Fericirea, căci eu doar la voi am văzut
Bucuria de-a fi ocolită de vânt,
Neluată de ploi și-ngropată-n pământ?.
– Ce vrei tu, noi nu știm, dar întreabă-n păduri,
La izvoare-apărate de vrejuri de muri,
În poiana călcată de iele sau.. nu! –
Mergi în pace cu tine și-ntreabă-te tu!.
Am intrat în păduri, m-am oprit la copaci,
Iar privirea mi-a fost pentru gânduri tălmaci:
– Vreți să-mi spuneți, vă rog, pe aici a trecut
Bunătatea din om? Eu, aici, am văzut
Bucuria din frunze-adiate de vânt,
Și lumini strălucind între voi și pământ.
– Ce întrebi, noi nu știm, dar pe munte, mai sus,
Vei găsi, gânditor și scăldat în apus,
Un monah ce-ar putea să te-ndrume.. sau nu!
Mergi în pace cu tine și-ntreabă-te tu!.
L-am găsit pe o stâncă. Știa. Înțelept,
Mi-a răspuns: „Ce vrei tu, îți pulsează-n piept”.
Sensul versurilor
O călătorie introspectivă prin natură, în căutarea fericirii și a bunătății. Răspunsul final sugerează că răspunsurile se află în interiorul nostru.