Îți amintești, amurgul la Histria și-n urmă
Adâncă noapte-n vata ei neagră ne-nveli,
După ce, roșii, norii s-au dus spre mare-n turmă
Și lebede se topiră în lacul Duningi?
Trecea peste ruine o tânguire seară
Și peste tava lunii mătănii negre, dungi;
Se pregăteau cocorii să părăsească țara;
Zăpada cenușie păreau pe grinduri lungi.
Mai mulți decât vreodată au dat năvală geții,
Mai stranii, dar mai tainic îmbietor să-i știi,
Să le ghicești năvala-n cenușa dimineții
Peste cenuși de veacuri și ziduri sângerii.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și trecere a timpului, folosind imagini ale naturii și ale istoriei. Cocorii care părăsesc țara simbolizează sfârșitul unei perioade și amintirea unui trecut îndepărtat, marcat de ruine și de prezența geților.
