Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd.. Nu este nicio lună..
Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu.. Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi.
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău.. Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot să inunde.
Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz..
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte..
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe..
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și singurătate într-o seară ploioasă. Naratorul își amintește cu nostalgie de o persoană dragă, simțind-o departe și inaccesibilă, în timp ce ploaia amplifică starea de melancolie.