De la tatăl meu am moștenit această nefericită mână și de la mama mea o aripă mare, din acelea pe care le scotea din sufletul ei și le înfigea la pălăria ei amuzantă – este de pe vremea când nopțile dulapul cel vechi se deschide singur și iese o ghilotină, eu mă lupt cu ea, iau toporișca și o fac bucăți, apoi înghit scândurile ca să nu le găsească, mulți naufragiați s-au salvat așa.
Am trăit ani de zile cu teama de uși, până când mi-am adunat hârtiile, vinovățiile și am plecat. Dar la prima stație am văzut iar acea aripă din copilărie și am coborât.
Și de atunci am rămas pentru totdeauna în iad.
Tasos Leivaditis, volumul Vizitatorul nocturn, 1972
Sensul versurilor
Piesa explorează moștenirea unei traume familiale și lupta cu fricile din copilărie. Protagonistul încearcă să scape, dar este inevitabil atras înapoi, rămânând captiv în propriul iad personal.