Mă adresez vouă, capelanilor,
Învățători, judecători, artiști,
Cizmari, medici, referenți
Și către tine, tatăl meu,
Ascultați-mă.
Nu sunt tânăr,
Fie ca zveltețea trupului meu
Să nu vă înșele,
Nici albul iritant al gâtului,
Nici luminozitatea frunții deschise,
Nici puful de deasupra buzei dulci,
Nici râsul de cherubin,
Nici pasul elastic.
Nu sunt tânăr,
Fie ca inocența mea
Să nu vă impresioneze,
Nici puritatea mea,
Nici slăbiciunea mea,
Fragilitatea și simplitatea.
Am douăzeci de ani,
Sunt instrumentul atât de orb
Precum paloșul în mâinile călăului,
Am ucis un om
Și cu degetele înroșite
Am mângâiat pieptul alb al femeilor.
Schilodit nu vedeam
Nici cerul, nici trandafirii,
Cuiburile, copacii Sfântului Francisc,
Ai lui Ahile și Hector.
După șase ani
A năvălit prin nări un abur de sânge.
Nu cred în schimbarea apei în vin,
Nu cred în iertarea păcatelor,
Nu cred în învierea trupului.
Sensul versurilor
The song is a lament of a man who, despite his youthful appearance, feels old and burdened by his past actions. He expresses a loss of innocence and faith, grappling with guilt and the consequences of his deeds.