Un surâs s-a prelins în iarbă.
Irecuperabil!
Și dansurile tale nocturne
Unde se vor pierde? În matematici poate?
Aceste pure salturi și spirale
De-a pururi vor străbate.
Prin noaptea lumii, nici eu nu voi rămâne
Cu totul golită de frumuseți, de darul
Respirației tale ușoare, sau de mireasma ierbii
Atinsă de somnul tău, înflorire de crini.
Carnea lor nu suportă nicio atingere.
Calele, cute de gheață-ale eu-lui,
Iar tigrul făcându-se fercheș
Pete și o risipă de calde petale.
Cometele
Trebuie să străbată atâta spațiu.
Atâtea întinderi de frig și uitare.
Și gesturile tale se desprind pe rând.
Umane și fierbinți și lumina lor purpurie
Sângerând ca o rouă.
Printre negrele amnezii ale cerului.
De ce mi s-au dat
Aceste lămpi, aceste planete
Care pogoară asemenea unor binecuvântări, asemenea fulgilor.
În șase colțuri, albi
Pe ochii mei, pe buze, pe păr.
Atingându-mă și topindu-se.
Nicăieri.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea frumuseții și a amintirilor, juxtapusă cu imensitatea universului. Vorbește despre pierdere, uitare și încercarea de a reține momentele prețioase în fața trecerii timpului.