O melodie
S-aude, parcă,
Prin vijelie
Vântul se-ncearcă.
Se aude mai bine,
S-aude mai tare.
Speriat de sine
Vântul tresare.
Şi creşte cu zile
Şi creşte, m-apasă.
N-ai teamă, copile,
E vântul prin casă.
Acuma se vede
Scheletul, vioara.
Taci, nu mai crede,
E vântul şi moara.
Se-apropie, vine,
Strident îi e cântul.
N-auzi tu prea bine;
E numai vântul.
Scheletul ciocnit
Vioara-nsoţeşte.
E geamul izbit
De vântul ce creşte.
El cântă mai tare,
Mai iute-i pierd seama.
O! ţi se pare,
Sunt numai eu, mama.
Ah! Chipu-i urât
Se-apropie drept.
Acum mi-a vârât
Arcuşul în piept.
Vânt,
Peste mormânt,
Prin cruce,
Se duce,
Şi urlă
Prin turlă,
Şi-n crengile seci
Se pierde pe veci.
Sensul versurilor
O baladă întunecată despre frică și moarte, personificate de vânt. Un copil aude și vede lucruri înfricoșătoare, dar mama încearcă să-l liniștească, deși realitatea este mult mai sinistră.