O rază piezișă de soare pe triste, vechi ziduri,
Albastrul murdar al unui cer uitat.
Spre Domnul, un imn puternic
De izbituri și strigăte,
De roți în goană, de zgomot de potcoave și de clopote:
Bun venit, rămas bun, îmbrățișări, suspine,
Glasuri prevenitoare, vesele, vorbe stupide sau cuvinte de disperare – Chemări brutale, necunoscute,
Melodia florilor,
Plânsetul pomilor tăiați,
Flecăreala fără rost a gâștelor – sau a înțelepților –
Un munte de confuzie ce spune stelelor: „Doamne, mântuiește-ne! ”
Sensul versurilor
Piesa descrie un amestec de imagini ale naturii și ale vieții urbane, culminând cu o implorare către divinitate. Este o reflecție asupra condiției umane, marcată de frumusețe, suferință și căutarea de sens.