Versuri corectate și adnotate
Era o țară în care nu trăiau violete.Un călător a întrebat imediat: „De ce?”Poporul i-a spus:„Odată violetele acestui loc au vorbit astfel:Până când o femeie îi dă liber iubitoruluiPentru o altă femeieVom lupta cu sânge.”Din păcate, oamenii au adăugat:„Nu sunt violete aici.”
În deșertAm văzut o creatură, goală, bestială,Care, ghemuită pe pământ,Și-a ținut inima în mână,Și mânca din ea.Am spus: „Este bine, prietene?”„Este amar – amar”, a răspuns el;„Dar îmi placePentru că este amar,Și pentru că este inima mea.”
Mistica umbră, se frânge în apropierea mea,Cine ești tu?De unde vii?Și – spune-mi – este corectSau este adevărul amar ca focul mâncat?Spune-mi!Nu vă temeți că ar trebui să mă clatin.Pentru că îndrăznesc – îndrăznesc.Atunci spune-mi!
Drumețul,Dând cu ochii de cărarea către adevăruri,S-a mirat foarte;Era cotropită de ierburi.„Aha, și-a spus el,Văd că n-a mai trecut nimeni pe aiciDe multă vreme”.Pe urmă văzu că fiecare fir de iarbăEra ca un cuțit ciudatȘi „Hm, a mormăit,Mai sunt, de bună seamă, și alte poteci!”
Un om văzu în cer un glob de aurȘi, cățărându-se spre el,Până la urmă îl atinse.Era tocmai din lut.Ciudat însă e altceva:Ajunse omul pe pământȘi se uită din nouȘi iar văzu cel glob de aur.Aceasta e ciudat peste măsură:Văzu un glob de aur.Era un glob de aur, nu vă mint.
Micile păsări ale nopțiiDa, au multe de spusPerching acolo în rânduriClipeau la mine cu ochii lor serioșiRecunoașterea florilor pe care le-au văzut și le-au iubitDe pajiști și dealuri de la distanțăȘi nisipurile palide la poalele măriiȘi brizele care zboară în frunze.Ele sunt uriașe în experiențăAceste păsări mici care vin în noapte
Odată am văzut munții furioși,Și se aflau în fața luptei.Împotriva lor era un om mic;Nu era mai mare decât degetul meu.Am râs și am vorbit cu unul lângă mine,„Va birui?”„Cu siguranță”, a răspuns celălalt;„Bunicii lui l-au bătut de multe ori.”Apoi am văzut multă virtute în bunicii mei;Cel puțin pentru micuțulCare se opunea munților.
Au fost mulți cei îngrămădiți în procesiune,Fără să știe încotro se-ndreaptă.Însă și succese, și nenorociriÎntre ei le împărțeau egali în toate.Printre ei era un om ce căuta o cale nouă.Dar el se rătăci prin hățișuri de netrecut,Unde, până la urmă, se prăpădi-n singurătate.Ceilalți recunoscură că dânsul avusese curaj.
Mulți draci roșii au fugit din inima meaȘi pe pagina,Erau atât de miciStiloul i-ar putea distruge.Și mulți s-au luptat cu cerneala.A fost ciudatPentru a scrie în acest mușuroi roșuDe lucruri din inima mea.
Un tânăr în îmbrăcăminte care străluceaA vrut să meargă într-o pădure sumbră.Acolo a întâlnit un asasinAtingea totul în haine de vremuri vechi;El, uitându-se prin pădure,Cu pumnalul gata să tremure,Răsfoiți pe tineri.„Domnule”, a spus acesta din urmă,„Sunt încântat, crede-mă,Pentru a muri, astfel,În această modă medievală,În conformitate cu cele mai bune legende;Ah, ce bucurie!”Apoi a luat rana, … Citește mai mult