Se desface în beteală și în rochiile de apă
păunul unui apus cu cozile în purpură,
cerului i-ajunge luna pe o pleoapă
când serile palpită cu nuferii pe gură.
S-aprind pe rând copacii unși toți cu petrol,
ca dansatori se mlădie viermii în fruct domnesc,
în spirală toamna inventă în cer un stol
și întregi mânerele câmpului putrezesc.
Se trudește țara cu șoldurile agrare,
ceasu-aceasta vânăt galben e de humă,
prin sârmele de in și pojarul de grâu du-mă,
să-și plimbe-n aer vântul degetele fanfare.
Iar tu amintești în zgomotul rotund
vedeniile cu lunci de chihlimbar și atlas,
părul tău învie, o clipă, cerealele fecund
în penumbră au dansat păpuși albastre în bas.
Pupila ta topește în snopi plugurile de alamă,
în subțiori îți țipă păsările captive în viața ta,
în fiecare os te port, buric și filigrană,
când toate fotoliile pământului vor aplauda.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă naturii și iubirii, folosind un limbaj poetic bogat în metafore și simboluri. Descrie o transformare a realității într-un peisaj oniric, unde elementele naturii și sentimentele se contopesc.