Linei Pascal.
Deschide corabia de frunze a pădurii
zornăie aerul păsărilor, sparge oglinda dimineții,
taurul luminii cu coarnele buclate în fântâni.
Adu în cuvinte un tron, un imn pentru patul nupțial,
această glastră a arborelui genealogic,
presărați peste el mălaiul canarilor,
rupeți pâinea în două a vulturului,
din pleoapa lui el trage ca o spadă privirea
și pune între neant și viața din toate zilele
apostrofa pliscului său.
În plicuri scrisorile sunt mâini cu cari ne căutăm reciproc,
o stea filantă, hymenul în traiectoria sângelui,
întârzie trimisă epistola păsărilor.
Pat nupțial, crizantema nopților de fosfor,
în zâmbetul tău a plâns un bébé, poetul,
un bébé sanguin, atletul 1½ kgr. Lindberg,
dintr-o infimă dizenterie putea muri Attila,
Guillaume II ș. a. m. d.
Umblă prin sânge acum închis ca în turn,
te apleci sub inimă ca sub abat-jour,
picătură de mercur a surâsului,
filigrana laptelui în ugere,
filigrana sufletului în surâs,
urcă polița vârstei
și sparge borcanul astrelor, copil nemernic,
tu care ești legat cu unda lactee a sânului,
cu unda fără refuz a ochiului,
o plapumă fără alunecări e pleoapa mamei.
Rupeți din leagăne capetele copiilor precoci
ca margherite pentru butoniera veacului fără precedent,
mâine vor veșteji în paharul cu apă al uitării,
corăbiile plecate spre Indii.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții, trecerea timpului și amintirile copilăriei. Folosește imagini puternice și metafore pentru a crea o atmosferă melancolică și contemplativă asupra condiției umane.