Din lumini lanțul s-a ros în crepuscule
prin oase legat un mamut mai rage în lemne surd.
aprinse lămpile le-am ascuns în pământ
ca amazoane printre cârtițe și țiței
negre oglinzile din nopți au alunecat
stinse flăcările le-am pus pe umeri
unde pușca osului mocnește
unde pecețile sângeră pe mâini
și-n întunericul fără remediu ochii au rămas peșterile luminii.
cheia inimii se întoarce în sânge
și trece mai departe paznicul visului
spânzurații sunt cu un metru mai aproape de lună decât noi
florile care au crescut peste morți
sunt pupilele care au putrezit în neant
ridicat din somn ascultă cum geme aurul
(din pământul în care cresc iarba și izvoarele)
pe tronuri sub fesele regilor cu burți
un corb galben le-a scoborât pe capete coroana
iar călăreții roibi prin curți
le sfărâmă în copite castelele vechi, reginele tinere din cavou.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme întunecate precum moartea, decăderea și pierderea luminii. Versurile creează o atmosferă sumbră, plină de simbolism și imagini puternice ale unui trecut apus și a unei realități corupte.