Te văd trecând… Dar nu mai porți brățară,
Nici diadem, nici straie orbitoare…
Ci, tristă-n șalul vechi de cerșetoare,
Averea ta întreagă e-o ghitară.
Războinici mari, pe vremuri, te-nălțară,
Tu le-mpleteai cununi nepieritoare;
În veacul nostru cine-ți smulge-o floare?
Gonită rătăcești din țară-n țară…
Pe drumuri, în surghiun, te-apucă sara;
Dormi prin ruini, drept căpătâi – ghitara,
Iar ziua cânți în uși de cafenele…
Aprinzi în muritori simțiri rebele,
Tu, care-i desfătai cu ambrozie,
Sărmană, urgisită Poezie!…
Sensul versurilor
Piesa descrie decăderea poeziei, personificată ca o figură odată glorioasă, acum redusă la sărăcie și uitare. Ea rătăcește prin lume, cântând pentru a supraviețui, dar încă mai aprinde simțiri rebele în oameni.