Mă-apropiu din nou de dumbrava cea sfântă,
Să cad în genunchi la străvechiul altar.
O dragoste veche din nou mă frământă:
Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cântă,
Și toate ca-n vis îmi apar.
Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată!
O floare, un fluture m-oprește din mers.
Tot gândul mi-e farmec, simțirea mi-e beată,
Căci inima iarăși pornește să-mi bată
Și bate-n cadența de vers!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o întoarcere nostalgică la un loc sacru din trecut, unde amintirile unei iubiri vechi și sentimentele pure ale copilăriei revin la viață. Natura devine un cadru magic pentru retrăirea emoțiilor intense și a inspirației poetice.