El n-ar dori să-l recunoască
Pe lume nimeni, niciodată,
Să poarte pururea o mască
Pe fața lui de chin brăzdată.
Să treacă nebăgat în seamă,
Ca și o umbră prin mulțime,
Ce nici să știe cum îl cheamă
Pe tristul făurar de rime.
Doar seara când, trudit de cale,
Se-ntoarce-n casa lui sihastră,
S-audă cântecele sale
Cântate de la vreo fereastră.
S-asculte dus și nici să-i vină
În minte cânturile-acele,
Să-i pară-o inimă străină
Că suferă și plânge-n ele.
Sensul versurilor
Piesa descrie un artist care dorește să rămână anonim, preferând ca opera sa să vorbească de la sine. El se ascunde în spatele unei măști, suferind în tăcere, și găsește consolare doar în faptul că muzica sa atinge inimile altora, chiar dacă el rămâne necunoscut.