Că poate să apară și iată-l, întâmplarea,
Voința mea tot una, așa precum am spus,
Copilăria dulce ca mierea și ca floarea,
Și timpul, abstracțiune de nevăzut de sus.
Sărutul, o verigă prin care-l leg de mine,
Și aripi tot mai grele, ah! maculat omăt,
Eu singur scutur crinul de iz și de stamine,
O bulă de lumină se-ntoarce-ndărăt.
Vedeți cum autorul (sau poate un copist)
n-a pus nici punct, nici virgulă în textu-acesta trist.
1963
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a nostalgiei copilăriei. Versurile evocă amintiri dulci, dar și o melancolie legată de efemeritatea momentelor și de imperfecțiunea comunicării.