Cu capul scos din găoace
ca un breloc,
Sfântul Ioan se desface
speriat de ceas și de loc.
E ud și gălbui. E nădușit.
Ghearele încă nu i-au ieșit.
E supărat
ca un butuc fără spițe.
Încă nu i s-a stîmpărat
nimbul de musculițe.
Încrîncenată clipă!
Captivă în zgârciuri, sub za
prima aripă
întemeiază gestul de-a boteza.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment de naștere și vulnerabilitate, folosind imaginea unui pui de struț care iese din găoace. Versurile explorează sentimente de teamă și confuzie în fața unei noi existențe, sugerând un proces de transformare delicat și încrâncenat.