lui Eminescu
e viu
ca aurul în pântecele unei mine
și-l știu –
dar luminează el și pentru mine?
sublim
îl simt ca pe-un arheu ce ne constrânge
să fim –
dar poartă el și vadra mea de sânge?
căci eu
nu-l vreau balsam pe răni ci drob de sare
mereu
să-mi muște inima când nu tresare.
dar cum
să-i aflu azi cumplitele vocale?
acum
culcușul meu sunt șapte săbii goale.
O! ai
destule tunete să ne cutremuri
Mihai
să judeci demonia-acestor vremuri?
1989
din vol.”Interiorul unui poem”, Editura Cartea Românească, 1990
Sensul versurilor
Piesa explorează relația cu moștenirea lui Eminescu, căutând relevanța și impactul acesteia în prezent. Se exprimă o dorință de a simți influența sa profundă, chiar și prin durere, și o chemare la judecată asupra vremurilor actuale.