Dați drumul armăsarilor de lapte –
să spargă-n mlaștini cerul incolor!
Mai este-o țară. Curcubeie-n noapte
o picură din unghiile lor.
Mai este-o țară – turlă suverană
cu țigle-ndârjite sub polei.
Ce-i plâns aici, acolo este rană.
Mânia mea-ncolțește-n bulbul ei.
Acolo-n joaca lor copii cât munții
smug àripile-acvilelor de foc
roind ca mușița în jurul frunții,
și râd, și nu se satură de joc.
Când nevăstuicile încep să țipe
și lunile se scutură de foi,
acolo scripeți suri înalță clipe
suflându-le ca nouri peste noi.
Acolo flori din putrede bocale
împrăștie trufie, nu miros.
Acolo tună fluvii verticale.
Acolo aerul e fioros.
Dați drumul armăsarilor!.. Severe,
noptoase crupe saltă la oblânc,
ca pe-o tipsie zuruind de mere,
un viscol alb de cranii din adânc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o țară misterioasă și fantastică, populată de elemente supranaturale și contraste puternice. Este un loc al jocurilor copilărești, dar și al suferinței și al forțelor elementare dezlănțuite.