Da – cineva a locuit aici.
Se simte după mirosul de fiară
și după vântul care dă târcoale
acestor dulci găoci. Mezalianță
cu spațiul a fost aspra răsuflare
care-a trecut pe-aici și s-a oprit
umită că întreaga țesătură
a lumii tremură în plasma ei.
Auzi? Fantoma unei mări sarmate
trimite încă valuri către noi
și îngeri credincioși acestor praguri
se năpustesc spre gura noastră, când
vorbim în somn. Au fost aici, desigur,
niscaiva triburi de lunatici, hoarde
de călăreți hrăniți cu-arome crude,
sau cruciați porniți să-și născocească
un Dumnezeu al sunetului.. Toate
mărturisesc: prin rosătura veche
a unei consonante, prin fisura
vocalelor, că-ndrăgostiții lumii
– mai înainte de-a se lua în brațe –
veneau aici ca să-și dezbrace umbra.
Noi am sosit târziu: ținutu-acesta
acum e rezervație-a tăcerii.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că un loc a fost martorul unor evenimente și emoții intense în trecut, dar acum este un loc al tăcerii. Versurile sugerează că chiar și cuvintele poartă ecourile acestui trecut, iar locul servește ca o rezervație a tăcerii, unde umbrele trecutului încă persistă.