Într-un joc nejucat, fur destinului pași,
Pe tăcute mereu, pentru sufletul meu,
Într-un joc nejucat, fur destinului pași,
Atâta zgomot e rău, pentru sufletul tău.
Adesea mecanic, atins de aripa unui phoenix stupid
Între pământeni e palid, e vraja, visurilor noastre
Contrastând cu cătușele de diamant, ereditar,
Degete de evantai, stai calm, n-are sens
Să te agiți, tic tac, mori încet, nu știai?.
Cine poa’ să-mi zică,
Încotro se-ndreaptă lumea asta mică,
Viața pare lungă dar e doar o clipă,
Și la sfârșit sper să nu ne fie frică,
Că tot ce faci plătești,
Că toți cei dragi pălesc,
Nu ești în stare să vorbești, să faci un gest firesc,
Să-ți zici în cap: „trăiesc”, uită-te-n jur, ce vezi?
E un miracol imens da’ tu vezi un spectacol pervers.
Undeva pe Wikipedia, sub poza lui Țuțea,
Ai să găsești interesant unde se duce mintea,
M-am tot întrebat, pe înțelesul meu,
Că eu-nțeleg mai greu, am dat de paradox,
Kazi-i zice „Dumnezeu”, pan’ și beat-ul asta-i paradox,
E confirmat, e rupt, dar îți place, îl suporți,
Jumătate pentru vii, jumătate pentru morți!.
Într-un joc nejucat, fur destinului pași,
Pe tăcute mereu, pentru sufletul meu,
Zgomot, zgomot, zgomot, zgomot pentru sufletul tău.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții. Vorbește despre percepția distorsionată a realității și căutarea sensului într-o lume plină de paradoxuri și zgomot.