Porți masive de Întrebări,
țin fără voia lor,
Răspunsurile închise,
după gratiile,
Cimitirelor de Cuvinte,
zidite de Iluziile Vieții și Morții,
menite să ne apere de noi înșine,
cei care ne-am putea elibera,
de Moartea,
care se hrănește,
cu Țărâna Întrupării noastre,
în Absurd, Disperare și Durere,
primită în dar,
de la Păcatele Originare,
care ne propovăduiesc,
un Paradis,
al integrării în Non-Sensurile Existenței.
Sensul versurilor
Piesa explorează condiția umană marcată de suferință și iluzii. Viața este văzută ca o înlănțuire de întrebări fără răspuns, iar moartea se hrănește cu esența noastră, într-un context existențial absurd.