Orizonturi tăcute și triste,
lovesc cu inimile de pustiu,
cerurile sparte ale gândurilor,
răsfirate în mii de cioburi,
ce nasc frânturile vagaboande,
ale unor cimitire de cuvinte,
în care ne tăiem adeseori speranțele,
ce lasă să ni se scurgă,
sângele neîmplinirilor,
pe țărâna înghețată,
a unui zâmbet încleștat,
din care păcatele originare,
ale absurdului,
ne-au clădit trupurile viselor deșarte,
ce-și caută și acum iubirea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deznădejde și neîmplinire. Vorbește despre vise spulberate și căutarea zadarnică a iubirii într-o lume absurdă, unde speranțele sunt adesea distruse.