Oricât aș sculpta,
în piatra Sufletului tău,
și aș dori să dau viață,
statuilor Zilelor fără adăpost,
ale Fericirii,
tot fără Regăsirea de Sine,
a Străinului Subconștient,
voi rămâne,
chiar de ar fi,
să-ți îmbrățișez la nesfârșit,
Ochii goi și lipsiți de viață,
ce-au mai rămas din tine,
Iubire,
prin care mă privesc adânc,
Cimitirele tale de Cuvinte,
tăcute și rătăcitoare,
ce n-au niciodată nimic de spus,
Strigătelor Tăcerilor mele,
ce încă fierb,
după Zorii Speranțelor,
ce vor închide,
toate porțile Singurătății,
de noi înșine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și singurătate într-o relație. Vorbitorul se simte incapabil să comunice sau să ajungă la persoana iubită, fiind copleșit de tăcere și de amintiri dureroase.
