Atât de singur,
Era Dumnezeul Străinului din mine,
Încât și-a dorit,
să-și clădească din Ochii de Cer,
ai Privirii tale,
întreaga Lume,
a Iubirii,
pe care am fi dorit să ne naștem,
Împreună,
cu Florile Cerului,
pe care să le culegem,
din Visele Adevărului Absolut,
al Cununiei,
dintre Sufletele Focurilor Sacre,
pe care le respiram,
călăuzindu-ne Destinele,
spre Nemurirea,
Stelei cu Lumina Divină,
care ne acoperea,
de toate Păcatele Originare,
ale unei Lumi a Deșertăciunii,
care nu ne aparținea,
Niciodată.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința unei entități singure de a crea o lume a iubirii pure, născută din vise și spiritualitate, ferită de păcatele și deșertăciunea lumii actuale. Este o călătorie spre nemurire și lumină divină, ghidată de suflete sacre.