Poduri de Vise ruinate,
rătăcite prin podurile palmelor,
unor Priviri,
ce și-au ținut în pumnii strânși,
ai Speranțelor,
Amintirile din Viitorul,
pe care l-am pierdut,
la Masa de Joc,
a Întrupărilor,
în Depresiile Absurdului Carismatic,
ale Greșelilor Creației,
din care Iluziile Vieții și Morții,
și-au clădit Catedrale întregi,
de Orgolii și Compromisuri,
la care să ne închinăm,
genunchii Deșertăciunii,
Inimilor noastre de Pustiu.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de deșertăciune și pierdere, reflectând asupra iluziilor vieții și amintirilor pierdute. Vorbește despre compromisurile și orgoliile care ne conduc la un sentiment de pustiu interior.
