Ziua și-a tras ciorapii negri,
ai Iluziilor Vieții și Morții,
ca să nu o cuprindă frigul Adevărului Absolut,
pe buzele Cuvintelor atât de înghețate,
încât devin casante la cea mai mică atingere,
a Întrebărilor zebrate,
ce unesc străzile Deșertăciunii,
devenind Treceri pe care le traversează,
Sufletele descompuse și mistuite,
de atâta Gol,
în care li se prăbușesc Simțămintele,
încă de la primele ore ale Dimineții,
ce-ar dori să-și răcorească,
Focul lăuntric al Frământărilor,
cu noi scene de Iubiri,
pe care nu mai joacă,
nici unul dintre Destine,
fiindu-le interzis,
de către Disperarea,
Non-Sensurilor Existenței,
ce nu dorește să-și piardă întâietatea,
înaintea Păcatelor Originare,
ale unui Dumnezeu,
total dezinteresat,
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de deznădejde și gol existențial. Vorbește despre iluziile vieții și despre un Dumnezeu dezinteresat, sugerând o luptă interioară cu sensul existenței.