Oricâte Ferestre de Zâmbete,
am încerca să deschidem,
Răsăriturilor unor Speranțe,
toate au fost sparte,
de aglomerația Absurdurilor,
pe care încercăm să le ocolim,
fără să știm vreodată,
că fac parte,
din Destinul condamnat la Deșertăciune,
al Iluziilor Vieții și Morții noastre,
în care ne-am întrupat Neputințele,
de a mai fi noi înșine vreodată,
cei care zburam pe aripile Nemuririi,
unei Stele a Iubirii,
ce pare stinsă,
pentru totdeauna,
Ochilor Singurătății acestei Lumi,
a Nimănui.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de deșertăciune și fatalitate. Vorbește despre iluziile vieții și morții, neputința de a ne regăsi și singurătatea într-o lume aparent lipsită de sens.